Lamborghini Sesto Elemento ar putea ajunge pe piaţă la finele anului

De Bogdan Mirică
Publicat Joi, 05.05.2011
Conceptul Sesto Elemento ar putea fi produs de Lamborghini într-un număr extrem de limitat, asemeni lui Reventon. Supercarul va fi destinat doar folosirii pe circuit.

Esential

570 de cai putere se ascund sub caroseria din fibră de carbon a conceptului Sesto Elemento.

Lansarea lui Aventador în primăvara acestui an la Salonul de la Geneva şi apoi promovarea sa pe toate canalele media a făcut ca publicul să uite de un alt produs ecepţional, semnat de Lamborghini. Este vorba despre conceptul Sesto Elemento, expus în toamna lui 2010 la Salonul de la Paris.

Mai multe surse din interiorul constructorului italian au susţinut că exerciţiul de design şi inginerie va ajunge pe stradă într-un număr extrem de limitat, asemeni vechiului Reventon. Spre deosebire de supercarul mai vechi, Sesto Elemento ar urma să fie dedicat doar rulării pe circuit.

Deşi nu există o confirmare oficială a informaţiilor, publicaţia germană Auto Motor und Sport susţine că am putea vedea Sesto Elemento pe circuit chiar spre sfârşitul acestui an. Producţia va fi una extrem de limitată, numărul exemplarelor urmând să nu sară de 20. Preţul va fi unul foarte piperat, estimat şi el la 2.8 milioane de dolari.

Pentru această sumă, clienţii vor primi un design futurist, dar şi un supercar cu o masă totală de numai 1000 de kilograme.

Propulsat de un motor V10 de 570 cai putere, Sesto Elemento este capabil să atingă 100 de km/h în doar 2.5 secunde. 

via | egm

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru