Lamborghini recheamă două exemplare Revuelto din cauza unui risc de incendiu

de Tiberiu Safta
Vineri, 03.01.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lamborghini a inițiat o campanie de rechemare pentru Revuelto. Campania vizează două exemplare ale modelului exotic care prezintă un risc de incendiu.

Constructorul italian este nevoit să lanseze o campanie de rechemare pentru Revuelto. Campania a fost inițiată după ce un exemplar a izbucnit în flăcări din cauza unei probleme tehnice. Incidentul s-a petrecut în New York City, în luna octombrie a anului trecut. Investigațiile arată că incendiul ar fi pornit de la o scurgere de ulei, cauzată de șuruburi care nu au fost strânse suficient la asamblare. De menționat că exemplarul afectat a avut un sistem modificat din fabrică al circuitului de ulei.

Între timp, Lamborghini a mai descoperit încă două exemplare Revuelto cu aceeași problemă. Ambele exemplare vizate au fost vândute către clienți din Statele Unite. Alte incidente cu privire la această problemă nu au fost raportate. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în incidentul care a declanșat campania de rechemare.

Lamborghini Revuelto a fost lansat în 2023 și este succesorul lui Aventador. Față de predecesorul său, noul model primește acum un motor V12 de 6.5 litri, ajutat de 3 motoare electrice.

Întreg agregatul hibrid dezvoltă 1015 cai putere, ceea ce îi permite lui Revuelto să atingă 100 km/h de pe loc în 2.5 secunde și o viteză maximă de 350 km/h.

via Motor1

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru