În 1966, Lamborghini prezenta lumii întregi modelul Miura, considerat a fi primul supercar din istorie. Prototipul a debutat cu ocazia Salonului Auto de la Geneva și a stârnit reacții dintre cele mai puternice.
Cinci ani mai târziu, constructorul italian de automobile a lansat versiunea Miura SV. Deși modificările sunt destul de greu de zărit, aceasta avea aripi lățite, stopuri redesenate, o capotă nouă, alte jante (mai late pe spate), suspensie spate revizuită și un șasiu mai rigid.
Motorul era același V12 de 4.0 litri, dar puterea a crescut la 385 de cai putere. Asta îi permitea să atingă peste 290 de km/h și să parcurgă un kilometru (cu plecare de pe loc) în mai puțin de 24 de secunde.
Producția lui Miura SV a încetat (teoretic) în 1973, după 150 de exemplare asamblate. Teoretic pentru că, de fapt, ultimul Miura SV a fost construit în 1975 pentru omul de afaceri Walter Wolf.
Mașina cu pricina este expusă acum la muzeul Lamborghini din Sant'Agata Bolognese.
via Lamborghini
Comentarii (2)