Sunt câteva embleme în industria auto pe care le recunoști imediat. Logo-ul Lamborghini este un exemplu foarte bun, cu al său taur furios încadrat într-un scut și numele producătorului din Sant'Agata Bolognese în partea superioară.
Acum, italienii tocmai și-au prezentat noua identitate de marcă și, odată cu ea, și logo-ul puțin revizuit.
Noua emblemă va fi regăsită pe toate canalele oficiale de comunicare ale mărcii, dar îl vom întâlni și pe viitoarele modele. Înlocuitorul lui Huracan ar putea fi chiar primul, dar încă nu avem informații oficiale în acest sens.
Reprezentanții companiei au explicat că noul logo va avea, ca și până acum, negrul și albul ca nuanțe principale, iar pentru constrast vor fi utilizate galbenul și o nouă nuanță de auriu. Și taurul, simbolul Lamborghini, este ușor revizuit.
Cea mai mare modificare este faptul că, pentru prima oară, acest simbol se va regăsi individual pe fișierele digitale ale companiei. Cu alte cuvinte, nu va mai fi încadrat de scutul despre care vorbeam mai sus.
Italienii au schimbat și fontul, acesta fiind puțin mai lat decât în trecut.
Așa cum spuneam, noul logo Lamborghini va fi regăsit și pe viitoarele modele ale mărcii.
via Lamborghini
Comentarii (1)