Toți marii constructori se pregătesc inens pentru Salonul Auto de la Frankfurt. Lamborghini nu face excepție și aprinde curiozitatea și imaginația fanilor cu o imagine teaser.
Aceasta anunță un model misterios, despre care nu se știe absolut nimic. Imaginea este completată de un citat și mai intrigant: ”Cerul nu va mai fi niciodată la fel după Frankfurt”. Declarația ar putea să ne ducă cu gândul la o decapotabilă, însă dezvăuirea noului Aventador Superveloce Roadster ar fi redundantă, el fiind deja prezentat în cadrul unor evenimente publice anterioare.
Lamborghini Aventador LP750-4 SV Roadster: noua variantă a decapotabilei de 750 CP va costa 357.000 de euro
Prin urmare, gândul ne duce doar către Huracan Spyder, varianta decapotabilă a actualului Huracan, așteptată deja de ceva vreme. Ea ar urma să adopte un acoperiș textil, singura diferență estetică între varianta coup și roadster. Propulsorul ar urma să rămână același, adică un V10 de 600 de cai putere, însă rigiditatea structurală ar urma să crească și, odată cu ea, și masa totală.Mai multe informații vor fi făcut publice în săptămânile următoare și cu o zi înainte de inaugurarea Salonului Auto de la Frankfurt.
Comentarii (1)