Astfel, vânzările de maşini noi au crescut cu 9.3%, la 13.713.526 de unităţi, însă cifrele abia au depăşit valorile înregistrate în 2010, semn că există loc şi de mai bine.
România se numără printre ţările cu o creştere de vânzări peste medie (+15.7%), datorită vânzărilor de 81.162 unităţi, însă cele mai bune rezultate au fost obţinute de Irlanda (+29.8%), Portugalia (+25%), Cipru (+25%), Spania (+20.9%). Aceste cifre sunt explicate prin faptul că toate cele patru ţări s-au confruntat cu probleme economice mai mari decât restul ţărilor europene, iar 2015 a marcat o revenire în forţă.
2015 a devenit astfel al doilea an consecutiv în care se înregistrează vânzări în creştere, după şapte ani consecutivi de scăderi.
La nivelul mărcilor, grupul Volkswagen continuă să deţină aproximativ un sfert din piaţă.
În ciuda scandalului Diesel, vânzările au crescut cu 6.1%, însă cota de piaţă a scăzut uşor de la 25.4% la 24.6%, în timp ce grupul PSA Peugeot - Citroen are 10.6% din piaţa europeană.Grupul Renault ocupă locul trei în acest clasament cu o cotă de piaţă de 9.7%, iar aproximativ o treime din vânzări provin de la Dacia: constructorul de la Mioveni a raportat vânzări de 377.165 unităţi în 2015 în Uniunea Europeană, cu 5% peste anul trecut. La nivelul Uniunii Europene, cota de piaţă a celor de la Dacia a scăzut însă uşor, de la 2.9% la 2.8%.
Volkswagen, PSA Peugeot - Citroen şi Renault sunt singurele grupuri auto care au reuşit să vândă peste 1.000.000 de maşini în UE anul trecut. Ford a fost foarte aproape de o performanţă similară, însă s-a oprit la borna 999.224 de maşini, cu 8.6% peste nivelul înregistrat în 2014.
Via ACEA (PDF)
Comentarii (1)