Koenigsegg Gemera este cel mai puternic model produs vreodată de către constructorul suedez de mașini exotice. Modelul, prezentat în 2020, urmează să fie produs în serie începând din 2024. La momentul prezentării din urmă cu 3 ani, Gemera venea echipat cu un motor de 2.0 litri cu 3 cilindri, cuplat la 3 motoare electrice. Împreună, cele 4 motoare dezvoltă 1700 de cai putere și un cuplu de 3500 Nm.
Acum, însă, constructorul scandinav a anunțat că modelul său va fi disponibil și cu un motor mai puternic. Concret, este vorba despre un motor V8 de 5.0 litri bi-turbo, despre care se spune că va fi capabil să dezvolte 2332 de cai putere și un cuplu de 2750 Nm. Aceste performanțe vor fi atinse doar dacă motorul va fi alimentat cu biocombustibilul E85.
Mai mult, noul motor va fi cuplat la o cutie de viteze robotizată cu 9 trepte, în loc de cutia cu doar o singură viteză. Totuși, noua opțiune cu privire la propulsor vine la un preț destul de mare. Cei care doresc 8 cilindri în loc de 3, vor trebui să plătească aproximativ 400.000 de euro în plus.
Alături de noua motorizare, Koenigsegg Gemera mai primește și pachetul opțional Ghost Package. Acesta adaugă elemente aerodinamice noi, printre care amintim de un spoiler frontal mai mare, un eleron nou, o conductă aerodinamică în forma literei S și alte modificări minore. Modelul va mai primi și oglinzi exterioare tradiționale, în locul unor camere video. Asta pentru că, în unele piețe, cum ar fi cea din Statele Unite, camerele montate în locul oglinzilor sunt ilegale.
Producția lui Koenigsegg Gemera va începe în 2024, urmând ca primele exemplare să fie livrate un an mai târziu. Doar 300 de exemplare ale acestui model vor fi produse.
via Koenigsegg
@ tibi. esti confuz. cine desvolta 2300 de cai? numai motorul v8, sau impreuna cu cei 1X00 de cai electrici ?