Kia lansează Niro Plus, un model creat special pentru firme de taxi și servicii de ride-hailing

de Tiberiu Safta
Joi, 28.04.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Kia a prezentat Niro Plus, un model creat special pentru a fi folosit de către firmele de taxi și de serviciile de ride-hailing. Noua mașină este bazată pe vechea generație Niro și este catalogată drept un PBV (Purpose-Built Vehicle). Modelul va fi vândut în Coreea de Sud și în Australia.

Rareori se întâmplă ca un constructor să lanseze un model nou bazat pe o generație veche, care nu se mai fabrică. Însă, acesta este cazul noului Kia Niro Plus, care se bazează chiar pe generația construită între 2016 și 2022. Noul model a fost creat special pentru a fi folosit de către firmele de taxi și de către serviciile de ride-hailing.

Niro Plus este catalogat drept un PBV (Purpose-Built Vehicle). Față de vechiul Niro standard, noul model este mai lung cu 10 milimetri pentru a oferi un spațiu mai mare pasagerilor din spate. Plafonul a fost și el înălțat, cu 80 de milimetri, pentru un confort mai mare ocupanților.

Modelul va fi oferit cu două propulsoare: unul hibrid cu încărcare la priză și celălalt electric. Exemplarele care vor fi folosite ca taxiuri vor fi echipate numai cu propulsorul electric. Constructorul nu a oferit informații tehnice despre aceste motoare.

Pentru a oferi și mai mult spațiu, panourile ușilor au fost subțiate, la fel și scaunele.

În partea interioară a montanților B sunt amplasate câteva mânere. Tot la interior, panourile ușilor din spate au elemente reflectorizante pentru a spori siguranța pasagerilor. În mare parte, habitaclul lui Niro Plus este asemănător cu vechiul model.

Modelele folosite ca taxiuri vor fi echipate cu un ecran all-in-one care va include un tahograf digital, taximetru și navigație. Este prezentă și comanda vocală, iar sistemul multimedia va primi regulat actualizări over-the-air.

Ulterior, va exista și o versiune Niro Plus pentru uz personal. Kia a mai anunțat că va lansa primul său PBV dedicat în 2025. Din ceea ce știm, acesta va fi un vehicul de dimensiuni medii. Kia dorește, ca până în 2030, să devină lider pe piața PBV-urilor.

Noul Kia Niro Plus este disponibil, pentru moment, în Coreea de Sud și Australia.

via Kia

Comentarii (3)

  • @dutzu
    i-auzi dutzule, pe taxi...urmeaza pe tiruri si gata, te trezesti pe alta planeta..
    3 7
  • @maniac electric
    Pe taxi ar fi de înțeles, orașe precum Parisul pot impune standarde și oferi licențe pe baza acestor criterii. Amăreșteni care să plătească ar cam fi.

    Extrapolarea cu tirurile a venit de nicăieri și tot acolo își va găsi și finalitatea.

    Cred că trebuie să vă reancorați în realitate sau eventual să reveniți cu picioarele pe Pământ.
    7 1
  • Seriff
    Nici pe taxi nu prea au cum sa faca asta, pentru ca daca de exemplu in Paris de maine toate taxi-urile ar fi electrice, s-ar bloca tot, cum le incarca pe toate, masinile alea merg non stop, plus ca daca e vreun client care se urca in taxi si vrea sa mearga 150 km si taxi mai are autonomie 100? Ce ii zice, stai un pic sa ne oprim vreo 6 ore la statia de incarcare si te duc, am spus-o si ma repet, masinile electrice sunt limitate si uzate moral de noi, plus ca sunt mega scumpe si PENIBILE!
    10 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru