Văzut ca unul dintre cele mai populare hatcback-uri din ultimii ani, Kia cee`d a reuşit să îşi atragă un număr generos de clienţi pe piaţa din Europa.
Simţind potenţialul Bătrânului Continent, Kia a decis în 2006 să producă cee`d în Slovacia, la uzina sa de la Zilina. O decizie inspirată, având în vedere că astăzi, la nouă ani de atunci, Kia sărbătoreşte producţia exemplarului cee`d cu numărul un milion la aceeaşi uzină slovacă.
Asamblat la Zilina doar pentru piaţa din Europa, cee`d a reuşit să atragă 21% din clienţii Kia Europa, bifând 75.960 de unităţi vândute numai în 2014. În prezent, Kia cee`d este al doilea cel mai popular produs al sud-coreenilor după Sportage.
Anul acesta, Kia va încerca să extindă gama modelului cee`d cu gama GT Line. Aceasta va combina aspectul sportiv al modelului cee`d GT cu toată gama de motorizări a hatchback-ului.
Comentarii (2)