Esential
3 | metri măsoară conceptul Pop |
După ce a lansat o serie de teaser-uri care au atras atenţia publicului, Kia a decis să ofere şi primele imagini ale conceptului Pop, programat să debuteze săptămâna aceasta în cadrul Salonului Auto de la Paris.
Prototipul coreenilor este un minicar urban, propulsat de un motor electric, care adoptă un design futurist, departe de ceea ce Kia obişnuia să ilustreze în conceptele sale. Liniile conceptului urban au fost trasate de divizia europeană Kia, designul fiind semnat de şeful departamentului de creaţie Peter Schreyer şi de adjunctul acestuia Gregory Guillaume.
Conceptul coreean măsoară fix trei metri lungime şi propune publicului o serie de inovaţii în materie de compartimentare a spaţiului şi de deschidere a portierelor. În interior vor putea încăpea trei pasageri, doi pe locurile din faţă şi un al treilea, deşi pare hilar, în portbagaj. Practic, Pop va sacrifica portbagajul pentru un loc în plus.
Despre trenurile de rulare şi propulsie nu au fost publicate informaţii, Kia păstrând o serie de surprize şi pentru Salonul de la Paris.
via | Kia
Comentarii (0)