Kelleners "duce" BMW Z4 sDrive35is la 405 CP

De Sebastian Toma
Publicat Miercuri, 15.06.2011
Versiunea sDrive35is a lui BMW Z4 dezvoltă 405 CP şi 539 Nm după aplicarea pachetului de tuning de la Kelleners Sport.

Esential

65 CP în plus dezvoltă BMW Z4 sDrive35is în urma aplicării pachetului de tuning de la Kelleners.
500 Nm furnizează versiunea standard a lui Z4 sDrive35is în regim de overboost.

Cea mai sportivă iterare a lui BMW Z4, sDrive35is, a primit un kit de tuning de la Kelleners Sport. Modelul de 340 CP şi 450 Nm a ajuns să furnizeze peste 65 CP în plus graţie pachetului realizat de tunerul german, iar cuplul maxim atinge acum 539 Nm. În standard, Z4 sDrive35is dezvoltă 450 Nm cu un maxim de 500 Nm în regim de overboost, dar pachetul de la Kelleners îi conferă 539 Nm.

Clienţii pot opta şi pentru un set de jante din aliaj, fiind oferite două modele diferite, pe două dimensiuni. Jantele Hamburg şi Berlin sunt disponibile atât pe 19 inch, cât şi pe 20 inch. Garda la sol a lui Z4 este readusă cu 20 de milimetri pe puntea faţă, în timp ce puntea spate "coboară" cu 10 milimetri graţie unui kit de suspensie sport, realizat tot de cei de la Kelleners Sport.

La nivelul interiorului, modelul primeşte un volan sport cu trei braţe, pedale din aluminiu şi covoraşe din velur. Opţional, clienţilor li se pun la dispoziţie elemente finisate în lemn sau în piele, în funcţie de dorinţa acestora.

Preţul şi performanţele noului pachet nu au fost încă dezvăluite.

Via | WorldCarFans

Comentarii (3)

  • super
    super tare
    2 0
  • ?!
    Unde sunt cauciucurile ? :)
    5 0
  • Superb Z4.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru