Jeremy Clarkson, James May şi Richard Hammond vor rămâne în echipa Top Gear până în 2018

de Bogdan Mirică
Joi, 29.01.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Cei trei moderatori ai popularului show Top Gear vor rămâne alături de echipă până în 2018. Contractul lor a fost prelungit pentru încă trei ani, ceea ce înseamnă că Jeremy, Richard şi James vor fi în continuare pe micile ecrane.

Nu poate pune nimeni la îndoială faptul că Top Gear este una dintre cele mai urmărite emisiuni de pe mapamond. Show-ul britanic adună săptămânal aproximativ 350 de milioane de privitori, un record greu de egalat de orice alt program al postului BBC.

Mare parte din succesul Top Gear se datorează şi celor trei realizatori, Richard Hammond, James May şi Jeremy Clarkson, lucru bine ştiut de conducerea televiziunii britanice. În condiţiile unei asemenea audienţe şi unei asemenea mize, era şi normal ca BBC să încerce să prelungească înţelegerile contractuale ale celor trei şi în viitor.

Esential 3 ani este durata contractului acceptat de cele trei vedete Top Gear.
Surse neoficiale vorbesc deja despre prelungirea contractului pentru toţi cei trei moderatori, în ciuda controverselor pe care Clarkson le-a stârnit de-a lungul ultimelor sezoane.

Avertizat ultima dată după incidentul din Argentina, Clarkson reuşeşte totuşi să beneficieze de susţinerea lui Lord Hall, directorul general BBC, care declară: „Este un program pe care îl iubesc milioane de oameni şi este important ca el să nu aibă o singură voce”.

Comentarii (5)

  • Si se vor umple in continuare de bani... :)
    5 2
  • Cine e Stig de la Top Gear ? Sa fie
    4 2
  • Cei mai norocosi oameni de pe pamant(din punctul meu de vedere)...as fi cel mai fericit sa am un job ca al lor,sa vezi toata lumea testand cele mai tari masini....
    13 2
  • Ferrari
    ala mare, cu mutra de capac de buda, se califica cu brio la titlul de idiotul momentului....... Oricum ii foarte tare sa fi redus mintal si fi si platit pentru asta!
    2 19
  • pacat ca in romania nu cumpara nimeni serialu...din cite imi aduc aminte a rulat ceva dintr-o serie si dupa aia cei de pe discovery au rulat vreo 6-7 eisoade timp de vreun an ca le-am si dat un mail si i-am intrebat daca cumva vor sa ne faca sa le invatam pe de rost...
    drept ii ca emisiunea era foarte partinitoare ,dar avea umor
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru