Odată cu înaintarea în vârstă, șofatul devine din ce în ce mai periculos. Atât pentru cei de la volan, cât și pentru cei de pe stradă. Scăderea concentrării, pierderea reflexelor și vederea slabă pot duce la accidente.
Problema este una generală, autorități din lumea întreagă confruntându-se cu acest fenomen. Japonia a venit însă cu o idee ciudată pentru a-i convinge pe cei mai bătrâni conducători auto din țară să renunțe la șofat.
Mai exact, autoritățile japoneze din provincia Aichi le oferă șoferilor mai vârstnici un discount la celebra supă Ramen. Aceștia trebuie să renunțe la dreptul de a conduce și primesc în schimb o reducere permanentă într-un lanț de restaurante local.
Bătrânii vor plăti echivalentul a 4 euro pentru o supă Ramen, cu 80 de cenți mai puțin decât în mod normal.Deși poate părea o aberație, măsura ar putea să-i stimuleze pe unii șoferi în paralel cu noile măsuri ale legislației rutiere locale. Aceasta prevede ca toți șoferii auto care ajung la vârsta de 75 de ani să fie nevoiți să parcurgă o evaluare fizică a abilităților.
În prezent, în Japonia există 4.8 milioane de oameni care intră în această categorie: a șoferilor de peste 75 de ani. Examenul ar urma să devină obligatoriu începând cu luna martie a anului 2017.
Un preot budist din regiune, în vârstă de 97 de ani, a decis să își cedeze din proprie inițiativă permisul de conducere, afirmând că este o prostie să îl păstrezi doar din mândrie.
Si eu ! E normal... de si esti constient ca majoritatea accidentelor sunt produse de tineri nu de batrani ! Rar vezi un mosulica sa faca accident grav!