Jaguar XF se aude cel mai bine

De Mircea Meșter
Publicat Luni, 04.08.2008
Specialistii britanici de la What Hi-Fi? sustin ca pachetul audio Bowers&Wilkins de pe Jag XF e cel mai bun din lume.

Esential

1290 de euro costa sistemul Bowers&Wilkins de pe jaguar XF, disponibil optional in Romania.

Sistemul audio de inalta fidelitate de pe Jaguar XF, semnat de Bowers&Wilkins, a fost ales de catre What Hi-Fi?, divizia de sfaturi practice legate de sisteme audio a britanicilor de la What Car?, cel mai bun produs regasit intr-o masina care costa sub 130.000 de euro.

Pachetul pe care compania britanica il ofera pe berlina celor de la Jaguar este compus dintr-un sistem Dolby Surround Pro-Logic II 7.1 de 440 de Wati cu amplificator si 14 boxe de inalta fidelitate. Tehnologia Bowers&Wilkins se bazeaza pe conuri de kevlar care fac parte din arsenalul tehnic al boxelor mari si care au rolul de a reduce substantial distorsiunile si de a amplifica linearitatea sunetului, la frecvente inalte si scazute deopotriva.

Pentru a evalua performantele sistemelor audio intrate in competitie, What Hi-Fi? a pregatit un test cu piese muzicale din diferite genuri, ascultate la volum diferit pe toate tipurile de sosele si la o varietate de viteze de rulare. Pachetul Jaguar XF a castigat la final competitia cu sisteme asemanatoare ale concurentei Lexus, Audi si Volkswagen.

"Am testat o multime de sisteme audio pentru masini, insa pachetul pregatit de Bowers&Wilkins este extrem de atragator. Calitatea sunetului e incredibila si, la fel de important, sistemul are un pret acceptabil care ii va face pe multi clienti sa il aleaga din lista de optiuni", sustine Andy Kerr, cel care a coordonat studiul What Hi-Fi?.

via |  Automobilesreview

Taguri: Jaguar, XF

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru