Jaguar: vânzările de mașini noi, oprite până în 2026, în Marea Britanie

de Tiberiu Safta
Vineri, 01.11.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Jaguar a oprit vânzarea de mașini noi pe piața din Marea Britanie, cu doar două luni înainte de electrificarea completă a gamei sale. Pe această piață, Jaguar va relua vânzările de mașini noi abia din 2026.

Anul viitor, constructorul britanic de mașini de lux va pune capăt modelelor sale cu motoare termice și hibride. Toată gama sa va fi înlocuită de modele electrice noi, ceea ce înseamnă că Jaguar va fi una din primele mărci care vor deveni exclusiv electrice în viitorul apropiat. Pentru a-și pregăti terenul, marca britanică tocmai a sistat vânzările de mașini noi pe piața sa de casă, din Marea Britanie, după retragerea ultimului său model cu motoare termice, F-Pace.

Într-un comunicat oficial, preluat de publicația britanică Autocar, JLR, grupul care deține Jaguar, a făcut următorul anunț: "Din noiembrie 2024 vânzările de mașini Jaguar noi vor ajunge la sfârșit. Am sistat acum alocarea actualei noastre generații de vehicule Jaguar."

Deși Jaguar are în plan să vândă doar modele electrice din 2025, marca britanică nu a dezvăluit până acum niciun model nou. Toate aceste modele noi vor fi prezentate pe parcursul anului viitor. Britanicii vor trebui să aștepte până în 2026 până când Jaguar va relua oficial vânzările de mașini noi.

via Autocar

Comentarii (6)

  • oricine
    Interesantă strategie. Mi se pare în ton cu vremurile astea în care logica cu care am fost învățat nu mai are nici o valoare. După logica mea faptul că vei produce numai electrice și că vei sta un an cu curul pe gard mi se pare o rețetă victorioasă pentru faliment. Dar dacă aduc indienii bani făcuți din alte mijmașuri ca să plătească personalul jos pălăria.
    10 3
  • @oricine
    Poti face bani si cu curul pe gard daca nu platesti amenzi pentru ca nu te poti incadra in normele noi de poluare.
    Daca ai de ales intre miliarde date pe amenzi sau miliarde investite in noi modele electrice, cred ca logica de a face bani e simpla.
    Cand te uiti cat costa amenda si cat costa sa nu dai amenda, e usor.
    Asta doar daca nu apar germanii cu noi softuri miraculoase care curata aerul in timp ce merg masinile diesel.
    4 12
  • RIP Jaguar
    8 1
  • @oricine
    Logica ta nu cuprinde și aspectul ca pierzi bani cu dealeri și showroom-uri dacă ai doar modele învechite care nu se vând.
    Companiile care au logica mai logică aplica masuri de reducere a pierderilor.
    3 1
  • Sa reduci pierderile este una, dar să spui că neplătind amenzi faci bani… ce sa mai adaugi. O companie auto care nu vinde “acasă” mai mult de un an mașini înseamnă doar că-s susținuți cu bani împrumutați. Nu-ți dă nimeni nimic gratis. Nu în cele din urmă de Jaguar a rămas doar numele care încet încet se pierde în istorie, greu de vorbit despre viitor.
    10 1
  • Britanicii vor aștepta cu sufletul la gură 2026, doritorii de electrice nu vor cumpăra nimic până atunci, iar de celelalte piețe nu se spune nimic, foarte interesant, deci Jaguar va dispărea de pe piață mai bine de un an, foarte periculos, mai ales ca n-au nimic pe țeavă sa fie 100% sigur, a auzit/văzut vreo publicație sa testeze măcar un model ?
    14 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru