La începutul anului, Jaguar Land Rover a confirmat că Ralf Speth va renunța la funcția de CEO în septembrie deoarece va împlini 65 de ani și va trebui să iasă la pensie, conform politicii companiei.
Printre favoriții la poziția de CEO al JLR se numără Klaus Froehlich, fost șef de dezvoltare la BMW, dar și Bram Schot, fost CEO Audi, potrivit Financial Times. Pe lista scurtă s-ar mai afla și Nick Rogers, șeful inginerilor JLR, respectiv Fred Schulze, director de producție la uzina Audi din Ingolstadt.
Klaus Froehlich a fost nevoit să iasă la pensie, având vârsta de 60 de ani, limita pentru posturile de conducere în cadrul BMW.
Bram Schot a condus Audi din poziția de CEO interimar după arestarea fostului șef Rupert Stadler în scandalul Dieselgate. Constructorul nu l-a păstrat în funcție, fiind înlocuit de Markus Duesmann, astfel că a părăsit compania în aprilie și a devenit “liber de contract”.
Mike Manley, actualul CEO al Fiat Chrysler, a fost în atenția JLR dar nu a rămas pe lista scurtă a acționarilor, potrivit sursei citate.
Ralf Speth, care a condus grupul britanic începând din 2010, va rămâne vice-președinte non-executiv al companiei după septembrie.Via Automotive News
...Ei și? Pensia cu destule zerouri nu i-o ia nimeni, ba se mai și umflă cu salariul de vice-preș.
Ceva mai serios, de-aș fi acționar JLR l-aș avea în vedere și pe Carlos Ghosn dacă tot e liber, nu ca Stadler. :-)
Gata, ies că nu-s în toane serioase azi, chiar dacă eram tentat de-o analiză a influenței alternative a șorțulețelor scoțiene și șpilhozănelor nemțești asupra industriei auto endependente, normal.