Jaguar I-Pace primește un update software: SUV-ul electric va avea o autonomie reală cu 20 de kilometri mai mare

de Daniel Popescu, Foto: Jaguar
Luni, 09.12.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
SUV-ul electric Jaguar I-Pace a primit un update software prin care autonomia reală crește cu 20 de kilometri, însă constructorul britanic menționează că autonomia oficială va rămâne la 470 de kilometri.

Jaguar a anunțat în această săptămână introducerea unui update software pentru SUV-ul electric I-Pace, după o metodă practicată frecvent de rivalii de la Tesla.

Principala noutate a actualizării software este creșterea autonomiei în regim real de utilizare cu până la 20 de kilometri, echivalentul unui spor de circa 8% comparativ cu autonomia oficială de 470 de kilometri.

Pe de altă parte, britanicii afirmă că autonomia oficială, măsurată conform standardului WLTP, va rămâne neschimbată la 470 de kilometri, întrucât constructorul nu este interesat să investească bani în reomologare.

"Scopul campaniei este îmbunătățirea autonomiei reale pentru clienți. Resursele suplimentare necesare pentru reomologare sunt investite mai bine în dezvoltarea produselor", afirmă oficialii Jaguar.

În plus, update-ul permite bateriei să ruleze și la un grad de încărcare mai scăzut fără ca acest lucru să afecteze performanța, în timp ce distribuția cuplului între puntea față și puntea spate a fost de asemenea îmbunătățita la rularea în modul Eco.

Update-ul software se bazează pe datele acumulate de Jaguar de la clienți, dar mai ales pe îmbunătățirile aduse lui I-Pace în cadrul competiției monomarcă I-Pace Trophy, o serie suport pentru competiția de monoposturi electrice Formula E.

De altfel, britanicii afirmă că datele le permit acum să ofere o estimarea mai precisă a autonomiei în timp real în funcție de stilul de condus al fiecărui șofer.

La sfârșitul lunii noiembrie, și Audi a introdus un update software pentru modelul electric e-tron, prin care autonomia a crescut cu 25 de kilometri. Nici germanii nu au reomologat însă autonomia la testele oficiale WLTP

Via Jaguar

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru