Jaguar anunță îmbunătățiri pentru electricul I-Pace, inclusiv o grilă frontală nouă

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 11.01.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Modelul cu zero emisii Jaguar I-Pace a primit o serie de îmbunătățiri, inclusiv o grilă frontală nouă. Din punct de vedere technic, acesta a rămas neschimbat.

Jaguar I-Pace a debutat pe piața europeană în urmă cu 5 ani. De-a lungul timpului a primit o serie de îmbunătățiri care să-l ajute în lupta cu rivalii din segment.

Acum, modelul britanic trece printr-o nouă transformare. În primul rând, putem observa o nouă grilă frontală, finisată în nuanța Gri Atlas. Aceeași culoare poate fi întâlnită la nivelul mai multor elemente aerodinamice de la exterior.

De asemenea, este prezentă o variantă revizuită a emblemei Jaguar.

Versiunea I-Pace 400 Sport a primit jante noi, cu diametrul de până la 22 de inch, dar și un plafon panoramic, cu secțiunea din spate vopsită în negru.

Paleta de culori include, în premieră, nuanțele satinate Gri Eiger și Gri Carpathian.

La interior, pasagerii vor regăsi sistemul multimedia Pivi Pro (standard), conexiune Apple CarPlay și Android Auto wireless, asistentul virtuat Alexa și sistem navigație what3words. Sistemul multimedia suportă actualizări over-the-air.

Din punct de vedere tehnic, Jaguar I-Pace a rămas neschimbat.

Asta înseamnă că cele două motoare electrice dezvoltă în continuare 400 CP, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 4.8 secunde. Viteza maximă ajunge până la 200 km/h.

Bateria cu o capacitate de 90 kWh promite o autonomie de până la 470 de kilometri în ciclul WLTP.

via Jaguar

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru