Iulie: Mercedes-Benz a depăşit BMW şi Audi la creşterea vânzărilor

de Sebastian Toma
Joi, 08.08.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În ciuda faptului că Mercedes-Benz a reuşit o creştere de 20% a vânzărilor în decursul lunii trecute, marca din Stuttgart nu a reuşit să-şi detroneze rivalii tradiţionali de la BMW şi de la Audi.

Esential 128.594 de unităţi a vândut BMW în lume în luna iulie.
131.300 de maşini se regăsesc în dreptul celor de la Audi în clasamentul de vânzări al lunii iulie.
116.790 de unităţi a reuşit Mercedes-Benz să vândă luna trecută.
Mercedes-Benz, divizia Daimler aflată pe locul trei mondial la vânzări în segmentul său, a reuşit să detroneze primele două mărci din clasamentul premium la creşterea vânzărilor în luna iulie. Mai precis, Mercedes-Benz a avut o creştere de 20 procente în decursul respectivei luni, iar BMW a crescut mai puţin cu 14 procente, pe când creşterea celor de la Audi a fost la jumătate faţă de cea a mărcii din Stuttgart. Graţie acestor rezultate, Mercedes-Benz a avut o evoluţie remarcabilă, dar tot nu a reuşit să depăşească rivalii săi germani.

COMPACTELE, RESPONSABILE DE CREŞTERE

Creşterea celor de la Mercedes-Benz se datorează atât noilor modele de segment compact, cum ar fi A-Klasse, B-Klasse şi CLA, cât şi facelift-ului lui E-Klasse. Rivalii de la BMW au crescut datorită noilor versiuni ale lui Seria 3 şi a gamei de SUV-uri, în timp ce a Audi profită, la rândul său, de gama sa de compacte, reuşind să-i depăşească luna aceasta pe rivalii de la BMW. Toate cele trei tabere aşteaptă creşteri în viitorul apropiat, semn că ne aşteaptă un duel interesant în 2013 în clasamentul de vânzări al segmentului premium. Mai mult decât atât, reprezentanţii Audi şi reprezentanţii Mercedes-Benz au anunţat că au ales anul 2020 pentru ca mărcile lor să obţină supremaţia în clasamentul vânzărilor de automobile premium la nivel global.

BMW RĂMÂNE LIDER

"Continuăm să ţintim o creştere a volumului de vânzări pentru întregul an şi, prin aceasta, un nou vârf în vânzările globale de automobile noi. Avem o gamă foarte puternică de modele, şi suntem foarte încrezători în rezultatele viitoarelor modele noi, cum ar fi Seria 4 şi noul X5, care vor creşte vânzările în următoarele luni", explică Ian Robertson, şeful departamentului de vânzări de la BMW.

Urmareste Automarket
În primele şapte luni ale anului, Mercedes-Benz a vândut 811.227 unităţi, marcând o creştere de opt procente a vânzărilor.
Însă, Audi ocupă cu fermitate locul doi, în faţa rivalilor din Stuttgart, datorită unei creşteri de şapte procente, care a dus la un total de 911.800 unităţi vândute la nivel mondial. Bavarezii de la BMW au avut şi ei o creştere de opt procente a vânzărilor în primele şapte luni ale anului, totalizând 932.848 unităţi. Mercedes-Benz a pierdut poziţia a doua în clasamentul global al vânzărilor în faţa celor de la Audi în 2011.

Via AutomotiveNews (înreg.)

Comentarii (5)

  • Mai sebastian eu sunt sigur ca tu esti fan Bmw dar tine pt tine
    5 11
  • Mercedes in jumatatea asta ce a ramas din 2013 a rupt piata din europa nu fac fata la cereri mai ales CLA este o Bomba marti am ajuns din germania si pe drum sunt sute de tiruri cu CLA si A classe si nu mai spun de E si ClS plin pe strazi
    12 7
  • @Sebastian - era bine daca ne puneai la dispozitie si niste cifre...nu de alta, dar ne putem face o idee mai buna despre situatie. Stiu ca newsletterul care l-ati primit de la Autonews contine aceste date. Hai ca le scriu eu in locul tau.
    Vanzari luna Iulie: MB - 116.790 unitati, BMW - 128.594, Audi - 131.300.
    Total 2013: MB - 811.227, BMW - 932.848, Audi - 911.800
    Vezi, nu era asa greu ;)
    15 6
  • Vasilica
    Prieteni astia premium vand mai mult decat tepuiesc fracezii oamenii cu cazanele lor!!
    12 4
  • iceman
    @raduvlase erau puse la esential
    9 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru