Marea majoritate a constructorilor au început să intre destul de tare în zona eco. Au existat producători care nu au investit încă de la început în noile tehnologii și care au preferat să aștepte și să analizeze succesul obținut de alți constructori în această zonă.
FCA este unul dintre grupurile care până acum nu a marșat în zona eco, dar CEO-ul Sergio Marchionne spune că vor întoarce armele în scurt timp. Primul brand din portofoliu care o să devină complet electrificat o să fie Maserati. Și când spunem electrificat ne referim la un model micro-hibrid, hibrid clasic, hibrid cu încărcare de la priză sau 100% electric.
Din 2019, toate modelele noi dezvoltate de constructorul italian vor integra sisteme de propulsie eco. Se pare că Maserati urmează același trend anunțat de Volvo în urmă cu doar câteva săptămâni. Atunci, suedezii spuneau că din 2019 vor comercializa doar micro-hibrizi, hibrizi de tip plug-in și electrice. Dar să revenim la Maserati.
Italienii au anunțat acum câteva zile că noua generație GranTurismo a fost amânată pentru anul 2019.
Deși nu este confirmat oficial, putem spune că noul sportiv o să fie modelul care deschide procesul de electrificare pentru italieni.După cum deja știți, viitoarea generație GranTurismo o să fie oferită și într-o versiune decapotabilă (GranCabrio), iar designul final o să fie influențat masiv de liniile pe care le-am văzut în 2014 pe conceptul Alfieri.
Via | AutoExpress
Comentarii (1)