Italia: Alfa Romeo va livra 400 de exemplare Tonale către Carabinieri

de Tiberiu Safta
Joi, 29.06.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Alfa Romeo a început oficial să livreze 400 de exemplare ale SUV-ului Tonale către carabinierii italieni. Exemplarele speciale vor fi dotate cu elemente anti-glonț, precum și cu motorul hibrid de 160 de cai putere.

Carabinieri, echivalentul Jandarmeriei din Italia, va avea în dotare un model nou. Este vorba despre SUV-ul Alfa Romeo Tonale, care va intra în dotarea forțelor de ordine începând din luna iulie. De altfel, constructorul italian va livra nu mai puțin de 400 de exemplare ale SUV-ului compact către Carabinieri, iar livrările se vor încheia în a doua jumătate a lui 2024.

Exemplarele destinate carabinierilor sunt echipate cu motorul hibrid de 1.5 litri și 160 de cai putere. Alături de asta, toate exemplarele primesc și câteva modificări specifice, printre care amintim de un sistem de comunicație radio, o celulă pentru transportarea infractorilor, girofaruri LED albastre, sirenă și elemente ale caroseriei cu protecție anti-glonț.

La final, habitaclul este ușor modificat pentru a le permite carabinierilor să-și depoziteze în mașină armele și vestele anti-glonț.

via Alfa Romeo

Comentarii (1)

  • Catalin
    Cercetați problema mai departe, aflați condițiile în care s-a făcut licitația, doar daca va considerați jurnaliști
    0 9

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru