După o pauză de aproape 20 de ani, Seria 8 a revenit în portofoliul BMW. Noua generație a fost prezentată în 2018 și, în buna tradiție a mărcii din Munchen, acum a venit momentul să facem cunoștință cu facelift-ul primit de Seria 8. Noutățile se aplică întregii familii de modele.
Din punct de vedere estetic, BMW Seria 8 (fie el Coupe, Cabrio sau Gran Coupe) vine în standard cu grila frontală "Iconic Glow", cu un contur iluminat, prizele de aer au fost revizuite, pachetul sport M este de asemenea standard și jante noi cu diametrul de până la 20 de inch.
Opțional, toate modelele Seria 8 facelift pot fi comandate cu sigla clasică "BMW Motorsport" pe capotă, hayon și la nivelul roților.
Paleta de culori exterioare a primit patru noi nuanțe: Gri Skyscraper metalizat, Verde San Remo metalizat, Albastru M Portimao metalizat și Albastru BMW Individual Fronzen Tanzanite.
DISPLAY CENTRAL DE 12.3 INCH
La interior, pasagerii vor găsi un display central mai mare (12.3 inch față de 10.25 inch).
În ceea ce privește versiunea de performanță M8, disponibilă în continuare în trei variante de caroserie, aceasta a primit, de asemenea, logo-ul clasic BMW Motorsport, ecranul central de 12.3 inch, jante noi, tapițerie cu piele și Alcantara și scaune sport M Carbon.
Acestea din urmă sunt include pe lista de dotări opționale.Noua gamă de culori pentru exterior include, printre altele, nuanțele Gri Skyscraper metalizat, Gri Brooklyn metalic, Verde Isle of Man metalizat și Albastru BMW Individual Tanzanite metalizat. Acestora li se alătură patru noi variante ale finisajelor Frozen.
VERSIUNE M8 NUMAI ALĂTURI DE PACHETUL COMPETITION
Constructorul bavarez de automobile nu a operat modificări la nivelul motorizărilor. Marea noutate o reprezintă faptul că versiunea M8 nu mai poate fi comandată decât alături de pachetul Competition. Asta înseamnă că motorul V8 twin-turbo, de 4.4 litri, dezvoltă 625 de cai putere.
Odată cu acest facelift, BMW Seria 8 a primit și o ediție limitată THE 8 X JEFF KOONS. Bazată pe versiunea M850i Gran Coupe, aceasta va fi prezentată în 17 februarie și propune un finisaj exterior multistrat în 11 culori. La interior vom avea "cea mai bună piele și materiale rafinate", alături de accente roșii și albastre, dar și de semnătura gravată a artistului american.
Ediția limitată va fi disponibilă și în România.
Reprezentanțele BMW din țara noastră pot primi deja comenzi, iar confirmarea lor se va face în ordinea primirii acestora.via BMW
arata ca un mondeo mai pleostit...si prea mare ca sa o folosesti in oras...
Cum ajungi de la seria 8 la porcariile de mai sus?