Malcolm Wilson ne-a invitat la o masă rotundă în cadrul pavilionului Michelin de la Goodwood. Am vorbit verzi şi uscate, când despre Formula 1, când despre WRC şi hegemonia lui Sebastien Loeb.
Deşi la prima vedere pare extrem de încruntat şi morocănos, Malcolm Wilson afişează un zâmbet larg, imediat ce îţi strânge mâna cu putere, ca într-o menghină. Este invitatul celor de la Michelin în pavilionul de la Goodwood şi sursa noastră de informaţii pentru 15 minute.
La aproape de 60 de ani, Wilson nu îşi arată vârsta. Doar ridurile care îi încreţesc fruntea trădează anii petrecuţi dincolo de volan, pe multe probe speciale, în peste 40 de curse din calendarul WRC. Ca orice pilot de raliu, Malcolm are un mod de a gesticula inconfundabil. Cu degetul mare mereu în sus şi pumnul strâns, de parcă ar fi gata să caute mereu treapta inferioară.
Omul care îşi amestecă tacticos laptele în cafea, după ce a ales cu grijă două cuburi de zahăr brun, a câştigat două campionate de raliu în Marea Britanie şi a alergat apoi cu trei echipe diferite în WRC. A colaborat foarte bine cu Ford, pentru care a şi fost pilot de teste.
Două titluri cu Ford în WRC
Esential
20
de ani de experienţă are malcolm Wilson în WRC.
2
titluri în Campionatul de Raliuri al Marii Britanii deţine Wilson.
Mai târziu însă, a decis să îşi pună în valoare experienţa şi a înfiinţat o echipă privată, M-Sport, devenită una dintre cele mai titrate la nivel mondial.
Cel mai răsunător succes al lui Malcom şi al echipei sale a fost consemnat în anii 2006 şi 2007. Atunci, englezul a dezvoltat maşinile cu care Ford cucerea primul titlu în WRC după 25 de ani.
Astăzi, el se află la Goodwood alături de un alt nume important: Bentley. Wilson şi echipa sa şi-au dedicat timpul şi experienţa pentru a crea noul Bentley Continental GT3, maşina cu care englezii vor alerga începând cu anul viitor în campionatul de anduranţă Blancpain, desfăşurat sub egida FIA.
„La prima ediţie Goodwood am improvizat noi proba specială”
Ce sentimente vă stârneşte o manifestare atât de numeroasă a fanilor motorsportului?
La prima ediţie nu exista o probă specială de raliu cum este astăzi. Am fost nevoiţi să improvizăm o probă specială chiar pe iarba pe care o vedeţi azi aici.
Malcolm Wilson
Şeful M-Sport
Nu vin chiar atât de des la Goodwood. Ultima dată am fost în urmă cu trei ani. E tot mai greu, pentru că numărul fanilor creşte de la an la an. Sunt situaţii în care îmi este greu să mă plimb în zona amenajată pentru că oamenii vor să semnez autografe şi să fac poze. Cu toate acestea, cred că am participat la 10 din cele 20 de ediţii ale Festivalului. Am fost prezent chiar şi la prima ediţie, cea din 1993. Am condus atunci un Michelin Pilot Ford Escort MK2, pregătit de Cosworth. Pe atunci însă, nu exista o probă specială de raliu cum este astăzi. Am fost nevoiţi să improvizăm o probă specială chiar pe iarba pe care o vedeţi azi aici.
Aţi alergat şi pe circuitul de asfalt.
Ce maşini v-au rămas în minte?
Într-adevăr, am alergat şi pe asfalt, de mai multe ori, cu maşini diferite. Am pilotat chiar maşina cu care Hannu Mikkola, pilotul finlandez de raliu, câştiga titlul în WRC în 1970. Era un Ford Escort RS1600. Am mai alergat cu un Ford Focus şi chiar cu un Ford GT70.
Cât de greu a fost să transformaţi o maşină atât de mare ca Bentley Continental într-o maşină pentru circuit?
În primul rând a fost o experienţă complet nouă pentru noi, cei de la M-Sport. Asta pentru că până acum nu ne-am ocupat decât de maşini de raliu. Cei de la Bentley ne-au vizitat, au crezut că există nişte similarităţi între GT3 şi cursele de raliu şi aşa am ajuns să colaborăm. Nu am avut nici o problemă în proiectarea maşinii, pentru că am avut o echipă experimentată. E drept că nu eram foarte familiarizaţi cu partea practică, motiv pentru care am închiriat un Audi R8 şi am făcut câteva teste în cadrul campionatului britanic. Ne-am descurcat bine, am cules informaţii şi am renunţat apoi la program.
Când aţi început să lucraţi la noul Bentley Continental GT3? Sunteţi pregătiţi să activaţi la capacitate maximă din punct de vedere competiţional?
Până acum nu am creat decât un singur exemplar şi acum lucrăm la al doilea.
Malcolm Wilson
Şeful M-Sport
Am început acest proiect în octombrie anul trecut şi am muncit pentru a putea lansa maşina cu ocazia Festivalului de la Goodwood. Planul pentru următoarea perioadă este să testăm, să testăm şi iarăşi să testăm. Până acum nu am creat decât un singur exemplar şi acum lucrăm la al doilea. Sub capotă avem un motor de serie, V8 de 4 litri
biturbo, cu foarte puţine modificări. Anul acesta, Bentley Continental GT3, va lua parte la două curse, dar nu ne-am hotărât încă la care. Abia de anul viitor vom participa într-un sezon complet, Blancpain FIA GT. Contractul durează doi ani, timp în care vom încerca să obţinem rezultate cât mai bune.
„După Loeb, Ogier va fi următorul mare campion”
Credeţi că odată cu plecarea lui Sebastien Loeb va dispărea spectacolul în WRC? Vedeţi un pilot gata să îi ia locul?
Cel mai în măsură să îi calce pe urme acum lui Sebastien Loeb este Sebastian Ogier. Este la fel de puternic.
Malcolm Wilson
Şeful M-Sport
Odată ce Sebastien pleacă va veni cineva sigur să îi ia locul. Cu toate acestea, dacă ne uităm la câte a realizat, nu văd cum ar putea cineva să îl egaleze în următorii 7-10 ani. Şi nici nu cred că el se va mai întoarce în raliu. După mine, cel mai în măsură să îi calce pe urme acum este Sebastian Ogier. Este la fel de puternic ca Loeb, judecând după cum a evoluat în ultimele raliuri. Am putea avea un nou campion care domină sportul acesta. Nu va fi un lucru benefic. Pentru că monopolizarea victoriilor nu face bine competiţiei şi nici nu oferă un spectacol atât de incitant.
Cât de mult a evoluat tehnologia în motorsport, cu precădere în Campionatul Mondial de Raliuri?
Dacă ne uitam la cum se concura în anul 2005, să zicem, clar s-au schimbat multe.
Chiar şi dacă ne referim doar la folosirea materialelor exotice, cum sunt fibra de carbon sau titaniul. Nu mai vorbesc despre reducerea capacităţii motorului. Cu toate acestea, în ciuda încercării de a diminua pe cât posibil costurile, astăzi avem mereu maşini care doboară vechile recorduri. Totul s-a îmbunătăţit: de la motoare, la frâne, la suspensii.
Competiţiile cu furnizor unic de pneuri: o soluţie mulţumitoare şi eficientă
Cât de important este pneul pentru o maşină de competiţie?
Este foarte simplu. Între maşină şi suprafaţa de rulare nu este decât o singură componentă. Vitală, zic eu. Este unul dintre cele mai importante aspecte. Poţi vedea foarte uşor care sunt consecinţele instalării unui pneu care nu corespunde pretenţiilor tale competiţionale. Personal, trebuie să îmi leg succesele din carieră, precum şi pe cele ale echipei M-Sport, de pneurile Michelin. Când am reuşit să câştig Campionatul Britanic de Raliuri, am făcut-o cu Michelin.
Credeţi că ar fi benefic pentru o competiţie de talia Formulei 1 să angreneze mai mulţi constructori de anvelope, aşa cum se întâmpla în trecut?
Dacă te pui în locul unui pasionat care cheltuieşte 100.000 de euro să ia parte la un raliu şi la faptul că din această sumă pneurile reprezintă 12.000 de euro, e clar că vorbim de un procent important.
Malcolm Wilson
Şeful M-Sport
Cred că ar fi ceva mai dificil în condiţiile actuale. Pentru că ar fi nevoie de mult mai multe teste. Pe de altă parte, sunt companii care îşi doresc competiţie şi altele care vor monopol. Pot să vă spun că din punct de vedere al costurilor este mult mai bine să ai o competiţie controlată de un sigur producător de pneuri. Favorizez această idee şi din alt punct de vedere, cea a clientului care poate să aibă acces la acelaşi pneu cu care aleargă Sebastien Loeb în WRC, spre exemplu. Este un înalt grad de încredere. Pentru că omul care investeşte bani în această pasiune trebuie să aibă certitudini. Dacă ar exista mai mulţi furnizori de pneuri ar fi fost posibil ca un pilot mai slab cotat să nu aibă acces la pneurile cu care aleargă favoritul. Iarăşi un lucru bun. Dacă te pui în locul unui pasionat care cheltuieşte 100.000 de euro să ia parte la un raliu şi la faptul că din această sumă pneurile reprezintă 12.000 de euro, e clar că vorbim de un procent important. Dacă reuşeşte să închirieze cea mai bună maşină, s-ar putea să nu poată închiria şi cele mai bune cauciucuri. Cred că situaţia actuală este mulţumitoare pentru toţi.
Comentarii (0)