Piața auto din România continuă să înregistreze una dintre cele mai mari creșteri la nivel european, iar luna iulie nu face excepție de la această regulă.
Potrivit unui raport al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vechiculelor (DRPCIV), românii au înmatriculat în luna iulie 23.206 de mașini noi, în creștere cu 52.6% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Dacia ocupă în continuare prima poziție în top cu 7.241 de unități înmatriculate și o creștere apropiată de cea generală de peste 50%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată însă de Renault, care și-a dublat înmatriculările la 2.359 de unități. Skoda a încheiat podiumul lunii cu peste 2.000 de unități, iar constructorul ceh a fost urmat de Ford și Volkswagen.
Creșterile din iulie pot fi considerate surprinzătoare în condițiile în care tichetele disponibile în programul Rabla au fost epuizate la începutul lunii iunie, iar pentru moment nu se știe când vor fi distribuite cele 20.000 de tichete suplimentare.
Pe baza acestor date, la nivelul primelor 7 luni ale anului, piața de mașini noi a ajuns la 94.826 de unități înmatriculate, în creștere cu 26% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Dintre acestea, 28.618 de unități poartă sigla Dacia, iar marca de la Mioveni a înregistrat o creștere consistentă de 35% a înmatriculărilor la nivelul primelor 7 luni ale anului.
Aproape toate mărcile de volum au înregistrat creșteri puternice la înmatriculările de mașini noi, în special Toyota, Nissan și Renault. În schimb, înmatriculările Volkswagen au stagnat la circa 6.600 de unități.Înmatriculări mașini second-hand ianuarie-iulie 2019
Între timp, piața auto de mașini second a înregistrat prima creștere lunară a înmatriculărilor din acest an. În luna iulie, românii au înmatriculat 40.304 unități, în creștere cu 2.3% comparativ cu iulie 2019.
Ca urmare a scăderilor din prima jumătate a anului, înmatriculările second-hand la nivelul primelor 7 luni ale anului au scăzut cu aproape 6%, la 258.000 de unități.
Via DRPCIV
FCK PSD *1000000000000000000000000000000000000000