Înmatriculările de mașini au scăzut cu 61% în Germania în aprilie: Tesla, singurul constructor în creștere datorită vânzărilor online

de Daniel Popescu, Foto: Tesla
Miercuri, 06.05.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Germanii au înmatriculat aproape 121.000 de mașini în luna aprilie, în scădere cu 61%, iar Tesla a fost singurul constructor care a raportat creștere, ca urmare a sistemului de vânzări online.

Cea mai mare parte auto din Europa nu a fost scutită de scăderi dramatice ale inmatricuarilor în luna aprilie, potrivit raportului oficial publicate de Autoritatea Germană de Transport (KBA).

Astfel, înmatriculările au scăzut cu 61%, la aproape 121.000 de unități, iar printre constructorii cu cele mai mari scăderi se numără inclusiv cei germani: Opel (-73%), Mercedes-Benz (-71%) sau Volkswagen (-64%).

Dacia a obținut un rezultat ușor mai bun decât media pieței după ce a scăzut cu 56% la 3.057 de unități, corespunzător unei cote de piață de 2.5%.

Tesla este singurul constructor auto care a reușit să raporteze creștere, în special datorită strategiei de a vinde mașini online și de a nu se baza pe dealerii tradiționali. Totuși, cu un volum de numai 635 de unități și o creștere de 10%, constructorul american are o cotă de piață neglijabilă de 0.5%.

La nivelul primelor patru luni ale anului, piața germană a înregistrat o scădere de 31% la puțin peste 822.000 de unități.

Dacia a înmatriculat 13.914 unități, corespunzător unei cote de piață de 1.7%, cu o evoluție puternic negativă de -46%.

Scăderea pieței din Germania la nivelul luni aprilie a fost mai scăzută decât evoluțiile din țări precum Franta (-89%), Italia (-98%) și Marea Britanie (-97%) ca urmare a faptului că showroom-urile auto s-au redeschis încă din 20 aprilie, după ce guvernul a relaxat unele restricții de circulație.

Via Autonews

Comentarii (3)

  • Marius
    Si eu care credeam ca singurele care au cresteri sunt VW, BMW si Mercedes cu dieselurile lor de viitor :))
    10 8
  • Ok la Tesla s a putut comanda mașinile online , dar de produs tot online s au produs?... cred ca faceți o confuzie intre vânzări, livrări și Înmatriculări...
    8 3
  • inexorabil
    Operaţie accesibilă orişicui: înlocuiţi “Marius” cu oricare dintre “fănel”, “Edikkk” şi ceilalţi vajnici e-trepidaţi.

    Apropo, îmi vine să fotografiez ZILNIC orice benzinărie apărută în cale, oricât de banal ar părea gestul meu (şi nu, în niciun caz n-ar fi un fetiş!). Doamne, ce dulce îmi pare! Bezea, acadea, cum vreţi să-i spuneţi. Chiar şi aşa, ca antrepriză străină. Mai ales că o eventuală amplasare a unei staţii de încărcare pentru e-caricaturi în interiorul unui PECO ar reprezenta o idee şi ineptă, şi periculoasă, dar văd că unii deja riscă (de dragul veniturilor suplimentare). Însă o benzinărie adevărată va dispărea doar ca benzinărie.
    7 6

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru