Dacia a continuat să înregistreze o creștere a înmatriculărilor de mașini noi în Europa și în a doua lună a anului, potrivit datelor furnizate vineri de Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA).
Astfel, producătorul de la Mioveni a înmatriculat 41.716 unități în februarie, în creștere cu 2.4% comparativ cu februarie 2018. În plus, în primele două luni ale anului, Dacia a ajuns la 86.284 de unități, în creștere cu 7.4%. Datele sunt valabile pentru cele 28 de state din Uniunea Europeană și țările care fac parte din organizația EFTA (Norvegia, Elveția, Islanda și Liechtenstien).
Dacia a reușit astfel încă o dată să obțină rezultatele mai bune decât media europeană, în condițiile în care înmatriculările au scăzut cu 0.9% în februarie și cu 2.9% la nivelul primelor două luni. În plus, rezultatele Dacia sunt net superioare celor obținute de Renault, ale cărui înmatriculări au scăzut cu 1.7% în februarie la 80.000 de unități și cu 4.9% în primele două luni ale anului, la circa 151.000 de unități.
Constructorii prezenți în Europa au avut evoluții puternic constrastante.
De exemplu, înmatriculările Jeep au crescut în februarie cu peste 35% la peste 16.000 de unități, iar cele ale japonezilor de la Mitsubishi cu 30% la aproape 12.000 de unități. Creșteri semnificative au raportat însă și Smart (+9.8%), Citroen (+7%) sau Mercedes-Benz (+4.1%).Pe de altă parte, o serie de constructori au înregistrat scăderi puternice, iar Porsche a ținut din nou capul de afiș cu o scădere de 46% în februarie și de aproape 49% la nivelul primelor două luni ale anului. De asemenea, Audi a scăzut cu peste 8%, Opel cu 3.4%, Ford și Mazda cu 5.4%, iar BMW cu 5%.
Volkswagen rămâne în continuare cel mai mare constructor european cu 272.000 de unități în primele două luni ale anului și este urmat în clasament de Peugeot cu aproape 161.000 de unități și Renault cu 151.000 de unități. La mică distanță de podium se poziționează însă Ford cu aproape 150.000 de unități.
Via ACEA
Comentarii (2)