Informații noi despre viitoarea generație BMW Seria 1: modelul de clasă compactă va fi mai ușor și va oferit mai mult spațiu pentru pasageri

de Cornel Șocariciu
Marti, 02.04.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noul BMW Seria 1 va fi lansat în a toamna acestui an, iar nemții promit mai mult spațiu pentru pasageri și o structură ceva mai ușoară. Gama de motorizări va include atât unități diesel, cât și benzină. În viitorul apropiat, noul Seria 1 va primi și o versiune plug-in hybrid.

Noua generație BMW Seria 1 va fi prezentată în a doua parte a anului curent, cel mai probabil în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, eveniment care își deschide porțile în luna septembrie.

În urmă cu câteva zile, producătorul german a a publicat o serie de imagini realizate cu unul dintre prototipurile de teste în timpul sesiunii de pe circuitul de la Miramas. Acum, surse apropiate constructorului vin cu informații noi cu privire la câteva dintre motorizările pregătite de bavarezi.

Cei care preferă o motorizare pe benzină vor putea opta pentru versiunea 118i. Aceasta va miza pe serviciile motorului pe benzină cu trei cilindri de 1.5 litri. Conform vocilor apropiate companiei, unitatea va oferi 140 CP, cu 4 cai putere mai mult comparativ cu actuala versiune. Resursele unității vor fi puse în valoare de o transmisie automată cu dublu ambreiaj și șapte rapoarte. Totodată, masa totală a noului Seria 1 ar urma să scadă, ceea ce înseamnă că modelul de clasă compactă dezvoltat de nemți va oferi performanțe îmbunătățite comparativ cu versiunea actuală.

Rămâne de văzut dacă nemții vor oferi în continuare și un Seria 1 în versiunea 116i.

Versiunea 120d va fi echipată în continuare cu motorul diesel de 2.0 litri de 190 cai putere. Clienții vor avea la dispoziție o cutie automată cu opt trepte, iar pe lista de echipamente opționale aceștia vor găsi și sistemul de tracțiune integrală xDrive.

Vârful de gamă a fost deja confirmat de oficialii BMW. Acesta va purta numele de M135i și va fi echipat cu un motor de 2.0 litri pe benzină capabil să ofere 306 cai putere și 450 Nm. Vorbim despre același propulsor introdus în urmă cu puțin timp pe SUV-ul X2 (versiunea M35i). Sistemul de tracțiune integrală xDrive va fi și el inclus pe lista dotărilor.

În viitorul apropiat, BMW va lansa și o variantă sub denumirea iPerformance care va miza pe un sistem de propulsie plug-in hybrid benzină+electric.

Totodată, noua generație BMW Seria 1 va oferi 33 de milimetri în plus în dreptul spațiului pentru picioare disponibil în cazul pasagerilor din spate.

De asemenea, spațiul pentru cap a crescut cu 19 milimetri, diferență trecută tot în dreptul pasagerilor de pe bancheta din spate. Volumul portbagajul ajunge la 380 de litri, cu 20 de litri mai mult comparativ cu actuala versiune a modelului de clasă compactă.

Via | Autoexpress

Comentarii (8)

  • Adrian M
    Nu are nicio sansa in fata lui A Classe cu acest design, nu a avut niciodata...
    1 6
  • Octavian
    Din cate stiu actualul Seria1 are tractiune spate (propulsie).
    Viitorul Seria1 va fi cu tractiune fata ?
    1 3
  • olteanu
    @ Adrian M Fii serios prietene, daca si A Klasse (cu K, nu C daca tot te dai cunoscator) e o masina reusita atunci ne-am cam pierdut simtul realitatii.
    8 5
  • *Sistemul xDrive va fi a fost și el inclus*?! :-)
    Dincolo însă de rateurile re-știrii ăsteia re-încălzite, mă îndoiesc că bavarezii au luat decizia renunțării la propulsie pt. Seria 1 fără analize atente (statistici credibile arată oricum că +90% dintre proprietari habar n-au ce-i sub tabla mașinii lor.)

    Câștigul de spațiu interior (cu motor amplasat transversal și fără tunel central) ori masa proprie redusă (fără cardan) rămân avantaje inerente soluției *totul față*. Care-i în plus mai sigură pe ud/zăpadă pt conducătorul lambda.

    Fanaticii circuitelor vor avea în continuare opțiunea xDrive pt. M135i, dar cred că se vor împuțina, foștii deținători de M140i trecând aproape in corpore la Seria 2.
    Fiindcă, în ciuda aplicării sist. 4WD la 306 CP și nu 340, comportamentul noului model va fi diferit, cu o mai redusă distribuire a puterii spre puntea spate.

    În orice caz,se va ajunge cred la o tristă plictiseală uniformizantă cu orientarea asta a mai tuturor mărcilor (scuze, brandurilor :-)) spre profit cu orice preț - n.b., văd că într-o altă știre de 12 rânduri neo-barbarismul *brand* apare repetat de 8 ori !!!
    12 0
  • Adrian M
    @olteanu De unde replica asta asa frustrata? Stiu ca esti vulcanic prin definitie (ca si eu sunt oltean) dar vorbeam strict de designul unei masini, care mai e si in 3 cilindri nu in 4 ca liderul e vanzari premium in ultimii ani(mercedes), fiind o parere personala...sau frustrarea deriva din faptul ca ai vreo pisicuta de 500 euro rupta n gura pt agatat gagici care nu au luat bac ul facand cercuri in giratorii?
    6 2
  • Andrei
    Wow, au trecut la tractiune fata si au castigat, tineti-va bine ...33mm in plus pentru cei din spate.
    Asta inseamna ca va fi la fel de inghesuita in spate si ca au facut miscarea asta strict din motive de costuri. Abia astept sa ne vrajeasca marketing-ul lor cu avantajele tractiunii fata, schimband complet argumentatia folosita la vechiul model.
    Va lua bataie de la noul Golf din orice pozitie.
    5 3
  • @Andrei
    Daca detii seria 1,ai dreptate, daca nu inseamna ca vorbesti ca sa te afli in treaba, pentru ce sa pastreze tractiunea spate la o compacta, cand majoritatea clientilor habar n-au de asta si nici nu le pasa.
    4 0
  • Andrei
    Inseamna ca nu ai primit niciodata un ''sut'' din spate cand accelerezi tare cu o masina cu propulsie. Am avut un 118d pre facelift timp de aproape un an, mi-a placut la nebunie cum se conducea, pozitia joasa, condusul cu picioarele intinse, cutia, motorul (desi cam galagios la pretentiile de premium), volanul din pachetul M, saunele sport. Nu mi-au placut RFT-urile, spatiul din spate (era nostim sa vezi cand mai luai pe cineva cum cadeau pe bancheta fiind foarte joasa) si tractiune slaba la plecarea de pe loc, pe zapada, in panta. Ce zici, stiu ce vorbesc?
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru