Toyota a anunțat cu numai câteva zile în urmă că va prezenta un SUV electric pentru piața europeană în cursul anului 2021.
Potrivit unor informații dezvăluite de publicația japoneză Nikkei, aceasta nu va fi singura prezentare pregătită de niponi pentru anul viitor. Astfel, Toyota ar urma să prezinte anul viitor și un concept electric care va fi echipat cu o baterie de tip solid state.
Comparativ cu tradiționalele baterii Li-Ion, în cazul unei baterii solid state electrolitul lichid este înlocuit cu o substanță solidă care oferă ca avantaje o creștere a densității energetice și o scădere a timpilor de încărcare.
De altfel, sursa citată susține că bateria pregătită pentru noul concept se va încărca complet într-un interval de numai 10 minute, în timp ce autonomia va ajunge la 500 de kilometri. O versiune de serie a acestui concept ar urma să fie lansată într-un interval de câțiva ani.
"Toyota plănuiește să devină în prima parte a anilor 2020 primul constructor care vinde un model electric echipat cu o baterie solid state. Producătorul va dezvălui anul viitor un prototip", menționează sursa citată.
Toyota nu este însă singura companie care lucrează la dezvoltarea unei baterii solid state. Cel mai recent, start-up-ul american QuantumScape a anunțat că a dezvoltat o baterie pentru mașini electrice care se încarcă până la 80% în numai 15 minute, însă tehnologia a fost testată doar în laborator. Principalul acționar al acestui start-up este Volkswagen.
Via Nikkei
Timpii de încarcare foarte mici
Preţul este singura problemă
De 20-30 de ani tot evolueaza bateriile Li-ion - e drept performantele lor sunt aduse la cel mai inalt nivel - pana acum - de compania Tesla dar fiti convinsi nici ceilalti producatori auto nu stau cu mainile in san....
In 4-5 ani vom vedea pe piata mai multe tipuri
dar există prototip funcţional de 800 kw
De 1000 kw nu există din câte ştiu eu
Viitor de hAUR țara noastră are!