Mercedes-Benz a publicat în luna februarie o serie de imagini sub camuflaj cu viitorul SUV electric EQA, despre care la vremea respectivă a afirmat că va fi prezentat în cursul acestui an.
Între timp, publicația britanică Autocar susține că a intrat în posesia unor informații potrivit cărora constructorul german a fost nevoit să amâne lansarea lui EQA pentru anul viitor.
Sursa citată susține că planurile celor de la Mercedes-Benz au fost bulversate de posibilitatea de a vinde uzina din localitatea franceză Hambach, acolo unde urma să fie produs un alt model electric al mărcii, EQB.
Nemții s-au reorientat rapid și au decis ca EQB să produs la uzina din Rastatt (Germania), acolo unde ar fi trebuit produs și viitorul EQA. Practic, în prezent, Mercedes-Benz trebuie să găsească o alternativă pentru a produce EQA.
Pe de altă parte, amânarea lansării are și alte motive, printre care se numără o serie de dificultăți cu furnizorii de baterii și întreruperile de producție din cauza pandemiei de coronavirus.
Pentru moment, Mercedes-Benz nu a furnizat detalii despre caracteristicile tehnice ale lui EQA, însă noul model va reprezenta practic versiunea electrică a SUV-ului compact GLA, care a primit o nouă generație chiar la finalul anului trecut.
Mercedes-Benz EQA va fi bazat pe conceptul prezentat în toamna anului 2017, care era echipat cu două motoare electrice care generau împreună echivalentul a 272 de cai putere și un cuplu de 500 Nm.
De asemenea, conceptul oferea tracțiune integrală și utiliza o baterie cu capacitatea de 60 kWh pentru o autonomie oficială de 400 de kilometri.
Pe lângă EQA, Mercedes-Benz ar urma să lanseze anul viitor și EQVB și sedanul electric EQS, înainte de apariția lui EQE în 2022.
Via Autocar
nu mai zic ca toate seamana de o vreme cu niste inghetate lasate la soare, ca sa nu il supar pe dl zarnesteanul.