Informații neoficiale despre planurile Renault pentru Megane: noua generație nu va mai avea versiune break, dar va include și un crossover

de Daniel Popescu, Foto: Renault
Luni, 04.05.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noua generație Renault Megane nu va mai avea versiune break, însă gama va fi completată de un crossover poziționat între Captur și Kadjar, potrivit unor informații neoficiale.

Presa internațională a relatat recent că Renault ar putea renunța la Megane din cauza vânzărilor modeste pentru a direcționa fonduri către dezvoltarea de mașini electrice.

Informațiile au fost întărite și de directorul de design Laurens van den Acker, care afirmă că Megane concurează într-un segment aflat "sub presiune" din punct de vedere al vânzărilor.

Publicația franceză L'Argus susține însă că a intrat în posesia unor informații potrivit cărora planul actual al celor de la Renault este să dezvolte o nouă generație pentru Megane.

Totuși, ar urma să existe câteva schimbări radicale în gama Megane: versiunea break va fi abandonată, în timp ce gama va fi completată cu un crossover care va fi comercializat sub numele Megane. Noul crossover ar urma să fie poziționat în gamă între Captur și Kadjar.

De asemenea, o altă noutate va fi ca noua generație Megane nu va fi disponibilă cu motoare diesel, ci doar cu unități pe benzină și sisteme de propulsie hibride și plug-in hybrid.

Informațiile par să fie confirmate indirect și de Ali Kassai, directorul de produs din cadrul Grupului Renault, care afirmă că noul Megane va fi dezvoltat pe o versiune îmbunătățită a platformei CMF.

"Nu am investit în noua arhitectura electronică a platformei CMF C/D pentru a renunța la ea", a precizat Kassai.

Via L'Argus

Comentarii (2)

  • ACE - Craiova
    Greu de strecurat ceva intre cele doua masini RENAULT...

    Un model SUV frumos, gen Kadjar:
    1) tip PHEV, cu autonomie pur electrica de 100 km si autonomie totala (benzina + electric) de cca. 650-700 km sau unul
    2) electric BEV, cu baterie de acumulatoare de cca. 60 kWh si autonomie de minim 500 km WLTP,
    3) la preturi de maxim 31-33.000 Euro, cu dotari decente,
    ar face furori!
    3 5
  • VW Golf 8 va avea versiunea break? Sper ca nu copiaza chiar si prostii de genul asta...
    3 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru