Suzuki a fost unul dintre constructorii care au înțeles rapid explozia SUV-urilor și a acționat în consecință. Iar eforturile japonezilor au dat naștere unui Vitara pe care publicul l-a apreciat mult. Nu e de mirare că a devenit unul dintre cele mai bine vândute modele din segmentul său.
Însă, pentru că se află pe piață de aproape trei ani, Vitara avea nevoie de un aer proaspăt. Iar Suzuki lucrează de zor la asta. Faceliftul crossover-ului nu va aduce prea multe schimbări estetice. Partea frontală va avea o grilă nouă, în care vor fi integrați mai bine senzorii sistemelor de asistență. Blocurile optice față vor fi similare, însă designul spoilerului va fi regândit.
La fel și în partea din spate. Aici însă, vom avea și stopuri cu LED redesenate.
Sub capotă Suzuki va oferi aceeași gamă de motorizări, compusă din două propulsoare pe benzină (1.6 aspirat și 1.4 turbo) și unul diesel (1.6 diesel). Performanțele de consum și emisii vor fi îmbunătățite, iar lista de opționale va include cutie automată și tracțiune integrală.
Lista tehnologiilor disponibile la bord o va copia pe cea a fratelui mai mare, SX-4 S-Cross, de la care vor fi preluate toate sistemele de siguranță. Sistemul multimedia va fi și el îmbunătățit cu o grafică superioară.Este neclar momentul în care Suzuki ne va prezenta noul Vitara facelift, întrucât Salonul Auto de la Frankfurt, programat în septembrie, este rezervat deja de Suzuki Sport, iar Salonul Auto de la Tokyo, din luna octombrie, este bifat de noua generație Jimny. Prin urmare, debutul noului Vitara ar putea să se consemneze abia în 2018.
Un ecran oleaca mai mare .... Detalii, nenica! In Brazilia se vinde incepand cu 2015 Suzuki Grand Vitara!