Mercedes-Benz pregătește o nouă generație Clasa C. Modelul ar urma să fie disponibil pe piețele globale începând cu anul viitor, iar din portofoliul producătorului german nu vor lipsi și versiunile de performanță.
Conform unor surse apropiate companiei, Mercedes-Benz va renunța la versiunea AMG C43 (foto), locul acesteia urmând să fie luat de varianta AMG C53.
Unul dintre prototipurile de teste a fost surprins în timpul unei sesiuni care a avut loc în zona de nord a Europei. Versiunea de performanță va fi echipată cu grila frontală Panamericana, cu prize de aer mult mai mari și cu spoilere ceva mai agresive. Nemții vor plusa cu un sistem de frânare mult mai performant și cu suspensii calibrate pentru a oferi un comportament dinamic sportiv.
Dacă versiunea AMG C43 este echipată cu un motor V6 de 3.0 litri, viitorul AMG C53 va primi un propulsor de 2.0 litri cu patru cilindri. Voci apropiate companiei spun că nemții vor utiliza același motor disponibil în prezent pe AMG A45, însă nu există informații cu privire la resursele pregătite pentru AMG C53.
Aceleași surse menționeză că nemții vor introduce pe motorizarea de 2.0 litri un motor electric și un compresor, astfel încât să elimine complet fenomenul de turbo lag.Noua motorizare va fi cuplată la o transmisie automată cu nouă rapoarte și la un sistem de tracțiune integrală.
Via | Autocar
Comentarii (0)