Hyundai are în plan dezvoltarea unor noi modele de performanță. În acest moment, producătorul sud-coreean are în gamă două produse: i30 N și i30 Fastback N. Ambele versiuni sunt echipate cu un motor pe benzină de 2.0 litri capabil să ofere până la 275 CP (în echiparea Performance) și 353 Nm.
Conform unor surse apropiate companiei, până în 2021, gama de vehicule de performanță ar urma să primească încă două modele. Primul dintre acestea va fi dezvoltat pe baza hatchback-ului subcompact i20.
În acest moment, Hyundai concurează în Campionatul Mondial de Raliuri cu modelul i20 WRC, iar viitoarea versiune de performanță i20 N va primi o serie de elemente dezvoltate și utilizate pe varianta de competiții. Conform primelor informații, noul i20 N va fi lansat în prima parte a anului viitor și va oferi circa 250 CP, o valoare mult mai bună comparativ cu cea oferită de rivalii Ford Fiesta ST (200 CP), Renault Clio RS Trophy (220 CP) sau Volkswagen Polo GTI (200 CP).
Totodată, divizia N dezvoltă și un SUV de performanță bazat pe Tucson.
Acesta ar urma să ajungă pe piață în următorii doi ani, iar sub capotă vom vedea un motor pregătit să dezvolte peste 340 de cai putere.Informațiile cu privire la Tucson N au fost confirmate încă de anul trecut. "Tucson este în dezvoltare și vor urma și alte modele", a precizat Byung Kwon Rhim, directorul de vânzări al Hyundai, cu ocazia lansării noii generații Santa Fe.
Via | Autoexpress
Iar marketingul Hyundai funcționează la regim maxim pt promovarea gamei N - pînă și Topgear au ajuns să fie beșteliți in-corpore de cititori, după pseudo-teste în care i30N ar ieși drept cel-mai-cel hot-hatch.
Deși clar că realitatea-i alta, fie și doar din cauza consumului aproape dublu vs. concurența. Însă pentru unii existența a 23.785 posibilități de setarea a modurilor de răspuns direcție/motor/etc. ori a sunetului de eșapament sintetic sînt mai importante decît *nimicuri* gen ținută de drum.