Producătorul britanic Land Rover lucrează la o nouă generație a modelului emblematic Defender, iar Ralph Speth, CEO-ul Jaguar Land Rover, a oferit o serie de informații interesante despre viitorul model. Noul Defender este gata să "atace" secolul XXI cu o serie de tehnologii de top și cu un design care păstrează elemente tradiționale, dar care împrumută o serie de linii de pe modelele moderne ale mărcii.
Astfel, viitorul Defender va păstra plafonul plat și partea frontală tradițională, însă britanicii vor alege și linii rotunjite gata să impresioneze publicul tânăr. În trecut, oficialii Land Rover au declarat că noua generație Defender trebuie să ajungă la 100.000 de unități vândute pe an, în condițiile în care vechiul model abia trecea de 20.000 de exemplare comercializate într-un an. Iar acest lucru ar urma să fie realizat și cu ajutorul noii filozofii de design gândită pentru a atrage o bună parte din publicul tânăr în căutare de SUV-uri.
Noul Defender va primi un pachet tehnologic de top.
Sistemele vor fi preluate din gama Range Rover, iar acestea nu vor oferi performanțe excelente doar în off-road. Mai mult decât atât, noua generație Defender va fi disponibilă și cu un pachet generos de sisteme de siguranță și asistență."Tehnologia modernă devine obligatorie. Nu mai poți construi un vehicul fără sisteme moderne", a declarat Ralph Speth. În același timp, reprezentantul Jaguar Land Rover spune că tehnologiile noi, aerodinamica și sistemele de siguranță au dus la o nouă abordare în ceea ce privește designul viitorului Defender.
Noua generație Land Rover Defender a fost deja surprinsă în timpul testelor, iar reprezentanții companiei spun că nu vor grăbi procesul de dezvoltare. Prezentarea ar urma să aibă loc la finalul anului viitor, primele livrări fiind programate pentru începutul lui 2020.
Via | Autoexpress | Caradvice
Comentarii (1)