În toamna anului trecut, cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, Hyundai a prezentat Concept 45, un vehicul electric care avea rolul de a anticipa direcția de design a constructorului asiatic.
De altfel, conceptul a ieșit în evidență printr-o serie de elemente inedite, cu un design minimalist, o zonă de mici dimensiuni dedicată grilei și faruri și stopuri înguste.
Constructorul a început recent o serie de teste pentru versiunea de serie a acestui concept, iar evaluările se desfășoară în Coreea de Sud.
Publicația spaniolă Motor.es susține că versiunea de serie va păstra o mare parte dintre elementele de design ale conceptului, însă cel mai probabil acestea nu vor fi la fel de spectaculoase din punct de vedere vizual.
Detaliile tehnice sunt pentru moment destul de sumare. Modelul va utiliza noua platformă Electric-Global Modular Platform (E-GMP) dezvoltată de Hyundai împreună cu partenerii tradiționali de la Kia.
În plus, modelul va beneficia de tracțiune integrală prin intermediul a două motoare, câte unul pe fiecare punte, iar motorul amplasat pe puntea spate va fi mai puternic decât cel de pe puntea față.
Nu este însă clar ce putere care avea cele două motoare electrice, iar același lucru este valabil și pentru capacitatea bateriei și, implicit, autonomia pe care o va oferi noul model.
Teoretic, noul model va fi disponibil pe piață începând din 2021, însă nu este exclus să apară întârzieri din cauza pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2.
Via Motor.es
Comentarii (0)