Salonul Auto de la Paris va fi şi gazda debutului noului Infiniti Q70. Este vorba de vechiul Infiniti M, rebotezat şi redesenat uşor pentru a putea fi considerat un facelift.
Versiunea revizuită a vechiului Infiniti M a fost deja lansată la nivel mondial, cu ocazia Salonului de la New York, din această primăvară. Debutul european aduce însă o serie de schimbări importante.
Noul Q70 adoptă spoilere faţă şi spate revizuite, dar şi o grilă a radiatorului nouă, asemănătoare cu cea regăsită pe fratele mai mic, Q50, adică vechiul Infiniti G. Blocurile optice faţă şi spate sunt acum iluminate cu LED-uri pentru a fi mai expresive. Pachetul estetic este conturat de un set de jante de 18 inch, din aliaj, oferite în dotarea standard.
Inginerii Infiniti au lucrat şi la confortul oferit pasagerilor, habitaclul fiind acum mai bine izolat fonic, iar suspensiile fiind calibrate mai mult spre confort.Noutăţi importante şi sub capotă, unde regăsim un motor turbo diesel cu patru cilindri, de provenienţă Mercedes. Unitatea de 2.2 litri garantează 167 de cai putere şi 400 de Nm, livraţi constant între 1600 şi 2800 de rotaţii.
Gama de motorizări va fi completată, printre altele şi de hibridul de 359 de cai putere, care foloseşte un motor electric alăturat unui V6 de 3.5 litri.
Primele livrări europeane ale noului Infiniti Q70 vor începe în luna decembrie, însă ţara noastră va fi privată de acest model din lipsa unui importator direct.
Poftim alianta! Da' asociati-va, bai, cu totii, sa stim o treaba. Va propun conglomeratul de succes intergalactic GM-VAG-Toyota-Daimler-BMW-NR-PSA-HK-FCA-Ford (pentru inceput, este suficient; nu va grabiti, avem timp pentru toate alipirile si junghiurile, pardon, joint-urile posibile). Ce masini formidabilisime vor rezulta! Dar, daca nu vor fi echipate, ca motorizare de baza, cu fabulosul 1,5 dCi hibridizat cu baterii de ceas, atunci nu ma vor interesa neam. Si, daca le faceti cu praguri si nu cu acces direct, astfel incat sa intru ca la metrou in ele, ma voi supara rau. Voi, japilor, vedeti cum va puneti imaginatia de design la bataie, astfel incat sa se afirme un "minimalism" adevarat (va pot ajuta nemtii, pentru o simpli(ctisi)tate belea, cuceritoare, fiindca - se stie - esentele tari de high-tech stau in sticlute de bord "boring"). Mai vreau ca, atunci cand trotinetele astea se vor conduce singure, sa ma joc in holospatiu, la discretie, ca Johnny Mnemonic. Am pretentii, pai ce pulpa lui Hector. Deci ia vedeti cum sa nu ma dezamagiti!
o fi mai ieftin asa, cine stie.