În cadrul Salonului Auto de la Geneva din 2017, Infiniti a prezentat conceptul Q60 Project Black S, un prototip dezvoltat împreună cu specialiștii echipei de Formula 1 Renault.
De-a lungul timpului au existat o serie de voci care au anunțat că prototipul va primi și o versiune de producție, iar acum, reprezentanții producătorului nipon spun că au finalizat sistemul de propulsie. Cu toate acestea, oficialii Infiniti menționează că încă nu a fost luată o decizie clară cu privire la dezvoltarea unei versiuni de serie, anunțul urmând să fie făcut până la finalul anului curent.
Infiniti Q60 Project Black S mizează pe un sistem hibrid de propulsie asemănător cu cel din Formula 1. Niponii au utilizat motorul V6 biturbo de 3.0 litri capabil să dezvolte 400 de cai putere și un sistem hibrid format din componentele MGU-H (motor generator unit – heat) și MGU-K (motor generator unit – kinetic). În total, sistemul hibrid este capabil să ofere 568 de cai putere.
Oficialii producătorului nipon nu au oferit informații despre cuplul dezvoltat și nici nu au comunicat timpul necesar pentru accelerația de la 0 la 100 km/h.Sistemul hibrid de propulsie a fost testat de pilotul de Formula 1 Nico Hulkenberg pe circuitul Salzburgring din Austria, iar inginerii au pregătit pe prototipurile de teste trei moduri de rulare: Road, Quali și Race.
"Mai sunt multe etape de parcurs. În acest moment avem două prototipuri de teste și vom continua să analizăm ideea unei versiuni de producție", a declarat Mike Colleran, vicepreședintele Infiniti.
Sa mai intreb pe cei care critica absenta Infiniti pe strazile Europei, ce masini au ? Pun pariu ca nu are niciunul Infiniti.