Cu ocazia Salonului Auto de la Detroit, Infiniti a prezentat publicului noul model sportiv coupe Q60, cu care producătorul japonez intenţionează să lupte împotriva mult mai consacraţilor BMW Seria 4 şi Audi A5.
Bazat pe conceptul prezentat cu numai un an în urmă, noul Q60 este urmaşul lui G37. Designul sportiv este acompaniat şi de performanţe pe măsură, întrucât modelul vine cu două motoare în trei versiuni de putere. Cel mai puternic dintre ele este VR30, o unitate V6 biturbo de 3 litri care îşi trage numele de la nouă familie de motoare VR.
Aceasta este disponibilă într-o versiune care furnizează 400 CP la 6.400 rpm, dar şi într-una ceva mai "cuminte, ce oferă 300 CP. În cazul ambelor versiuni, grila frontală rămâne închisă în timpul rulării obişnuite şi se deschide doar în cazul unui condus sportiv care necesită mai multă performanţa. În plus, există şi un motor în linie în patru cilindri cu capacitatea de 2 litri care ajunge la 208 CP.
Indiferent de motorul pe care îl alegi vei primi o cutie de viteze automată în şapte trepte cu control adaptiv, capabilă să se muleze pe topografia drumului. În standard, Q60 vine cu tracţiune spate, însă opţional te poţi orienta şi spre varianta cu tracţiune integrală.Infiniti a implementat o serie de funcţii şi tehnologii, în special în privinţa direcţiei: sistemul Direct Adaptive Steering a fost modificat radical, iar acum există şase opţiuni pentru răspunsul optim al direcţiei: Standard, Snow, Eco, Customize, Sport şi Sport+, însă ultimul este disponibil doar pe anumite versiuni. De asemenea, Q60 vine cu două setări disponibile pentru suspensii.
Noul Infiniti Q60 va fi disponibil pe pieţele din Europa în vara acestui an.
Via Infiniti
400cp awd 3.0t e chiar bine; 0-100km/h trebuie sa fie sub 5 sec; depinde si pretul
e greu de ales intre cele 2, pentru ca ambele arata bine, fiecare vine cu ceva original in combinatia motor-cutie.
sa vedem daca au curaj ambii producatori sa nu schimbe multe din design cand vor lansa versiunile de serie.