Infiniti îmbunătăţeşte dotările standard ale gamei EX
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Oficialii Infiniti au anunţat că gama de dotări standard a modelului EX a devenit mai generoasă. În standard, Infiniti EX GT va beneficia de un nou sistem de navigaţie şi de un sistem audio premium. Vârful gamei, nivelul de echipare GT Premium, va primi şi mai multe dotări, iar fiecare Infiniti EX (cu excepţia versiunii de bază - EX30d) va fi echipat în standard cu noua platformă de navigaţie şi divertisment Connectiviti+, alături de un sistem audio Bose. Pe lângă elementele de mai sus, versiunile GT ale lui Infiniti EX sunt echipate în standard cu un set de jante din aliaj uşor de 19 inch.
Lista de echipamente standard a lui Infiniti EX GT cuprinde ornamente din piele, scaune faţă încălzite şi reglabile electric, alături de volan reglabil electric. Toate modelele Infiniti EX se bucură de tracţiune integrală în standard, transmisie automată cu şapte trepte, faruri adaptive cu xenon şi banchetă rabatabilă electric. Clienţii Infiniti au posiblitatea de a comandat modelul EX şi în nuanţa Malbec Black şi vopseaua rezistentă la zgârieturi (Scratch Shield). Cel mai ieftin Infiniti EX costă 50.900 de euro cu TVA inclus pe piaţa din România.
Versiunea de top din gama EX, intitulată GT Premium, este echipată în standard cu un sistem de avertizare în cazul coliziunii frontale, cu un sistem de prevenire a depăşirii accidentale a benzii de mers, avertizare la unghiul mort şi trapă vitrată acţionată electric.
La fel ca versiunea de echipare GT, vârful gamei EX părăseşte fabrica în compania unui set de jante din aliaj de 19 inch şi un sistem audio premium realizat de Bose.Sistemul Connectiviti+ este o platformă informaţii şi divertisment concepută pentru a asigura uşurinţă maximă în utilizare. Sistemul de navigaţie, care dispune de un hard-disc de 30 GB, oferă funcţii precum comanda vocală şi grafică 3D a intersecţiilor şi punctelor de interes pe ecranul touch-screen de înaltă rezoluţie. Totodată, există şi o funcţie care oferă acces direct la Ghidurile Verde şi Roşu de la Michelin, pentru a se obţine informaţii turistice privind hotelurile şi restaurantele dintr-o anumită zonă. Funcţia de divertisment este axată în jurul unui dispozitiv Music Box de 10 GB care poate stoca echivalentul a până la 300 de CD-uri, toate melodiile fiind etichetate în mod clar datorită bazei de date muzicale Gracenote integrate în hard-disc.
Motorizare şi versiune de echipare | Preţ pentru piaţa din România cu TVA inclus (în euro) |
EX30d | 50.900 |
EX30d GT | 56.750 |
EX37 GT | 56.800 |
EX30d GT Premium | 61.225 |
EX37 GT Premium | 61.275 |
CLICK AICI PENTRU A ACCESA LISTA COMPLETĂ DE DOTĂRI ŞI ECHIPAMENTE OPŢIONALE PENTRU INFINITI EX
Via | Infiniti
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Modele noi
-
Audi a publicat o imagine teaser nouă cu următoarea generație A6 Avant. Noul model va avea motoare termice, iar lansarea va avea loc la începutul lui martie. (25.02)
-
Isuzu D-Max a primit o ediție specială în Marea Britanie, denumită Steel Edition. Aceasta va fi replicată în doar 250 de exemplare, fiecare fiind echipat cu un motor de 1.9 litri diesel. (24.02)
-
Mercedes-Benz a anunțat oficial că va lansa o nouă generație de modele utilitare cu motoare termice. Noile modele vor fi bazate pe arhitectura dedicată VAN.CA. (21.02)
-
Noul Volvo XC60 facelift: sistem multimedia mai rapid și materiale noi la interior
-
Primele imagini cu noul Mitsubishi Grandis, fratele geamăn al lui Renault Symbioz
-
Prima imagine cu Alpine A390, primul crossover al mărcii
-
Șeful de design al Mercedes-Benz: Ecranele mari nu reflectă luxul
-
Dacia pregătește un succesor pentru Spring: preț sub 18.000 euro și producție în Europa
Comentarii (0)