După un start modest de carieră de piață, modelele electrice dezvoltate de mărcile germane vor lua avânt și vor reprezenta în următorii 10 ani o alternativă viabilă și preferată de mulți clienți în defavoarea mașinilor cu motoare termice. Aceasta este prognoza VDA, Asociația Industriei Auto din Germania, care susține că eforturile și investițiile pe care le realizează producătorii auto pentru a dezvolta infrastructura dedicată mașinilor electrice își va arăta roadele mai repede decât era preconizat.
"În 2025, una dintre fiecare patru sau cinci mașini vândute în Germania va fi un model electric. Suntem convinși că dezvoltarea își va grăbi considerabil ritmul, astfel că între 15 și 25% dintre mașinile comercializate peste 10 ani vor fi full-electrice", a declarat Matthias Wissmann, președintele VDA, într-o conferință care a avut loc la Berlin.
Cifrele brute arată că industria germană investește 40 de miliarde de euro în dezvoltarea mașinilor electrice și a infrastructurii dedicate acestora.
Cel mai intens semnal în acest sens a venit în cursul săptămânii trecute, când un grup de producători auto condus de VW Group, BMW și Daimler a anunțat că va investi serios în dezvoltarea unei rețele de încărcare dedicate la nivel european.Angajații sunt marea problemă a trecerii de la benzină la electrice
Conform VDA, una dintre problemele cu care se confruntă constructorii auto este legată de faptul că reorientarea bruscă a industriei dinspre benzină și diesel spre electrice ar afecta sute de mii de angajați la nivel mondial. "Nu poți să renunți peste noapte la atâția angajați care produc motoare termice la nivel mondial. E nevoie de o perioadă în care trecerea să fie realizată fără șocuri de acest tip", spune Wissmann.
Când electricele sunt mai nocive decât un diesel modern
Președintele VDA nu a ezitat să atace voalat strategia Tesla și să expună o opinie interesantă legată de modul în care mașinile electrice poluează indirect în momentul producerii energiei de care acestea au nevoie pentru a funcționa: "Industria auto nu este ca o companie nouă care poate constant să adune fonduri, în ciuda pierderilor persistente. O mașină electrică a cărei baterie este încărcată de electricitate produsă prin arderea cărbunilor este mai nocivă pentru mediu decât un diesel modern".
via Automotive News
Costurile totale de productie si de transport vor dicta locul unde Tesla (sau alta companie auto) va produce bateriile. Sincer nu cred ca Musk e atat de dus cu pluta sa foloseasca baterii produse in urma folosirii energiei bazata pe carbune, mai ales ca si viitoarea fabrica Tesla va fi 100% electrica si eco.
Toata treaba asta suna un pic a propaganda nemteasca sau mai bine zis a scuza nemteasca legata de diesel.
In franta electricele chiar nu sunt nocive, doar ca francezii nu prea cumpara electrice.
Cum cine ? Fa o scurta analiza si vezi cine a avut de castigat din inchiderea atomocentralelor si inlocuirea lor cu termocentrale pe gaz metan in conditiile in care Germania nu are zacaminte de gaz metan. Vezi unde este angajat acum fostul cancelar al Germaniei din perioada in care au fost facute aceste modificari (sa fie GAZPROM?) , vezi cine s-a dovedit ca i-a finantat pe "egologistii" care au cerut inlocuirea centralelor atomice (sa fie rusii?) si vei avea raspunsul. Sau poate nu, poate sunt simple coincidente !
si sunt curios cum ar explica ca dieselul polueaza mai putin, noxe cancerigene ca un diesel nimic nu poate scoate, iar randamentul clar e sub electrice.
Nu facem masini electrice pentru ca asta ar insemna mai putine joburi in industria constructoare de motoare termice ? Asta-i tampit sau cum ... masinile electrice nu au motoare (unele mai mult de unul) ? Pentru masinile electrice nu este nevoie de fabrici care sa faca motoare?
Mai aveau sa spuna ca utilajele cu care se fac rezervoare de tabla sunt foarte pretioase si nu se poate sa le dea la casat intr-un timp foarte scurt.
Polueaza mai mult ? poate daca curentul este generat integral dintr-o centrala termoelectrica de generatie foarte veche ce nu are montate filtre de particule. Daca iei in considerare mixul de surse pentru curentul din Germania iti rezulta ca ei stau cam ca pe la noi, cu 40-50% din energie provenind din surse nepoluante. La o astfel de pondere a carbunelui o sa ne iasa cam 50-60g CO2/km, ceea ce inseamna ca electricele stau mult mai bine decat minimele teoretice ale masinilor diesel, respectiv cele ~100g CO2/km ce se obtin numai in conditii de laborator, spre deosebire de electrice care scot cifre mai bune in conditii reale de trafic.
O sa vina tavalugul istoriei peste ei si ei o sa o tina in continuare cu "in 2025 una din 5-6masini vandute in germania va fi electrica" ... poatea 8-9 din 10 ... mai vorbim noi, sanatosi sa fim :)
in franta, cu exceptia parisului si a inca 2 sau 3 orase mai mari. grosul francezilor nu concep decat diesel, o fi franta piata mare, dar gandestete ce populatie are norvegia si ce populatie are franta
eu nu am nimic cu tine, dar sa stii de acum incolo cand vrei sa ma contrazici eu zic sa verifici de 3 ori inainte sa scrii ceva, scorpy stie de ce.
uite cifrele din 2015;
norvegia 84,401
franta 74,294
DAR din piata auto electricele au luat fost ca procent in
norvegia 22.39%
franta 1.2%
deci desi 74 de mii este aproape de 84 de mii, cand iei toate masinile vandute vezi ca 74 de mii reprezinta un kkt.
aceeasi poveste si in UK,
Inca ceva, am vb cu oameni din delearshipuri volvo si bmw care imi spuneau cum vin olandezii sa cumpere masini electrice si hibride din franta, pt ca, cotele alocate pt olanda se epuizau foarte repede pe cand cele din franta ramaneau pe stoc. deci ciocu mic, si nu mai spune la altii sa se duce la culcare daca habar nu ai ce vorbesti.