Industria auto din România: “Căutăm soluții pentru creșterea producției de măști, dezinfectanți și viziere”

de Paul Cosma
Marti, 14.04.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Industria auto din România caută soluții pentru creșterea producției de măști, dezinfectanți, viziere și componente pentru ventilatoare, ca sprijin pentru sistemul medical în lupta împotriva COVID-19, a anunțat grupul de lucru ce cuprinde companii precum Ford, Dacia, Bosch, Continental, Pirelli sau Star Transmission.

Industria auto din România contribuie anual cu 14% la Produsul Intern Brut și cu 26% la exporturile totale. Volumul total de producție al celor doi producători, Dacia și Ford, a depășit 490 000 de unități în anul 2019.

Reunite sub umbrela Parteneriatul Auto Român (PAR), companiile acestui sector au transmis că, în directă corelare cu autoritățile naționale, caută să identifice soluții de creștere a capacităților de producție pentru măști textile, viziere, soluții dezinfectante și piese pentru ventilatoare.

“Fiecare companie a întreprins acțiuni de responsabilitate socială și solidaritate în comunitățile în care își desfășoară activitatea sau la scară națională, în completarea necesarului logistic și sanitar identificat de către autoritățile naționale. Au pus la dispoziție flote de mașini pentru personalul medical și auxiliar, au donat măști și echipamente sanitare de protecție, au organizat strângere de fonduri și direcționat fonduri către ONG-uri, au creat platforme digitale de educație pentru copii și au venit în sprijinul unor familii aflate în dificultate prin donarea și livrarea hranei la domiciliu,” au transmis reprezentanții industriei.

PAR promovează dezvoltarea industriei auto și reunește companii și asociații precum ACAROM, Adient, AHK, Bosch, Continental, Delphi, Draexlmaier, Ford, Garett Motion, Groupe Renault, Infineon, Leoni, Pirelli, Schaeffler, Star Transmission.

Comentarii (6)

  • ACE - Craiova
    Respect!
    3 2
  • Daca se apuca de produs masti, Dacia, s-ar putea sa scoata din faliment Reanault-ul.
    2 0
  • fan skoda
    Sper sa nu faca acele masti, dezinfectati, viziere si componente de ventilatoare low-cost si nefiabile. Dacia este un esec.
    1 2
  • Cine ti-a spus tie prietene ca e in faliment Renaul?
    O duc foarte bine.
    Sau era o gluma de VAG-ist fan TeDeI si nu m-am prins eu?
    2 2
  • erata: Renault
    1 0
  • @fan skoda- porbagaj
    da' porbagaju, cat e porbagaju la mastile alea?
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru