Incredere deplina
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Atunci cand rostesti numele Volvo gandul iti zboara imediat la siguranta. Privesti asadar cu incredere orice exemplar care poarta sigla constructorului suedez si esti gata sa legi o relatie speciala de genul: "Sunt sigur ca tu esti cel mai in masura sa ai grija de viata mea si a celor de langa mine". Practic te urci intr-o masina cu un sentiment de siguranta nemaintalnit la alte modele. Sa fi asta doar o conceptie gresita?
Am vrut sa ne convingem de acest lucru si de alte cateva capacitati ale modelului XC90, SUV-ul suedez care exista la noi pe piata de ceva timp. Drept pentru care am testat pentru cateva zile varful de gama al celor de la Volvo pe asfalt si nu numai.
Design conservator
La prima vedere XC90 pare ca face o plecaciune in fata celui care tine in mana cheile si priveste supus in pamant. Este precum acel caine ciobanesc urias mereu ascultator gata sa asculte orbeste de stapanul sau si sa-i ofere la nevoie tot sprijinul. Aspectul robust, garda mare la sol si dimensiunile generoase sunt primele aspecte care te izbesc atunci cand te uiti la un XC90.
Volvo nu a cautat un design revolutionar pentru ca nu se potriveste stilului sau sobru, conservator, corect si intotdeauna bine pus la punct. Suedezii au cautat cateva linii noi placute care sa nu altereze insa cu nimic spiritul traditional reprezentat in continuare de grila simpla taiata pe diagonala de un logo care a ramas constant de-a lungul anilor.
Volvo nu a neglijat aspectul singurului sau SUV pur din gama si a gandit un facelift in 2006, menit sa reimprospateze aerul modelului. Ca orice masina mare, XC90 impune respect in trafic si iti permite astfel sa te strecori chiar daca dimensiunile nu il vor recomanda niciodata ca o masina urbana.
Dimensiuni generoase
Daca tot am ajuns la capitolul dimensiuni se cuvine sa precizam ca modelul suedez exceleaza la acest capitol. Cu o lungime de 4807 mm, o latime de 1898 mm si o inaltime de 1784 de mm. Spatiul interior este mai mult decat suficient atunci cand vorbim de cinci ocupanti, singurele dificultati de acomodare urmand sa le resimta doar pasagerul din dreapta soferului, care va fi oarecum limitat de designul torpedoului.
In portbagaj insa veti putea sa va inghesuiti jumatate din camera copilului plus ceva "merinde" pentru ca volumul normal de 575 litri se anunta a fi foarte tolerant. In plus, modul de incarcare inlesneste umplerea portbagajului cu tot felul de "nimicuri utile".
Materiale de calitate si confort
Una din premizele care caracterizeaza un Volvo este confortul, cuvantul cheie care defineste de altfel cel mai bine si interiorul SUV-ului testat de noi. Ceea ce atrage atentia de cum pasesti in interiorul modelului este calitatea materialelor folosite. De la panourile usilor si pana la pielea care imbraca scaunele, totul este lucrat cu atentie iar finisajele sunt de cea mai buna calitate.
Plasticul care imbraca bordul si consola centrala este moale si placut la atingere, senzatia fiind amplificata de insertiile din inox, care desi nu sunt foarte numeroase, pastreaza cu discretie un aer select. Pielea care imbraca scaunele, levierul schimbatorului de viteze si volanul completeaza rafinamentul interior.
Designul conservator al exteriorului se oglindeste si in habitaclu, plansa de bord si comenzile regasite pe aceasta respectand aceste reguli nescrise. Practic dispunerea multitudinii de comenzi in partea centrala a bordului poate deruta initial pe un sofer profan, neobisnuit cu ceea ce ascunde un Volvo. Timpul va avea insa grija ca soferul sa se obisnuiasca cu dezordinea controlata.
Ceea ce deranjeaza putin este insa pozitionarea ultimului rand de butoane, care nu pot fi accesate cu usurinta din cauza schimbatorului de viteze mult prea apropiat de partea centrala a bordului. Un alt element conservator care ar putea sa displaca clientilor care sunt in cautarea unor artificii vizuale este afisajul verde, monoton si nu foarte vioi.
In plus, consultarea parametrilor indicati de computerul de bord poate deveni dificila din cauza rotitei care se afla pozitionata pe maneta semnalizatorului. Te vei trezi probabil semnalizand dreapta doar pentru ca ai vrut sa vezi care este consumul instant.
Desi este considerat un brand premium, Volvo nu poate sa puna in pericol etaloanele acestui segment, Mercedes, BMW sau Lexus pentru ca sunt cateva detalii care fac diferenta. Lipsa unor comenzi electrice complexe pentru scaunul electric, echipat insa cu trei functii de memorare este un handicap, amplificat poate si de reglajul lombar manual, asemeni modelelor din sectorul mai popular.
Compenseaza insa multitudinea conexiunilor sistemului multimedia care primeste o mufa pentru iPod dar si o magazie de sase CD-uri. Sistemul de climatizare functioneaza foarte bine in orice conditii, fiind capabil sa ofere un confort ideal atat pentru pasagerii fata cat si pentru cei spate.
Gurile de ventilatie cu selector, instalate pe montantii centrali, contribuie categoric la o temperatura optima si pentru pasagerii spate. Tot la capitolul confortul pasagerilor se merita se mentionam comenzile sistemului audio montate pentru pasagerii din spate. Acestia pot selecta piesa dorita si volumul optim.
Farurile cu xenon, directia asistata, senzorii de lumini si ploaie, functia "Follow Me Home", senzorii de parcare, scaunele incalzite si comenzile pe volan sunt alte cateva detalii care usureaza viata soferului la volanul lui XC90.
Se cuvine sa mentionam cateva detalii si despre sistemul de cruise-control. Acesta este pozitionat pe volan si poate fi accesat cu usurinta. Ceea ce dezamageste este insa raspunsul functiei de decelerare care nu este nici pe departe la fel de prompt ca cel al functiei de accelerare.
Vizibilitate redusa
Pozitia la volan foarte inalta iti permite sa abordezi orice traseu cu incredere si suplineste oarecum vizibilitatea slaba. Vorbim de oarecare deficienta la acest capitol pentru ca oglinzile retrovizoare sunt putin cam subdimensionate pentru un model de asemenea dimensiuni.
In plus, oglinda retrovizoare centrala nu suplineste nici ea la capitolul vizibilitate. O alta problema ar putea fi montantii fata care sunt de multe ori un obstacol vizual din cauza dimensiunilor.
Volvo = Siguranta
Volvo a fost intotdeauna privit ca un constructor inovator in materie de siguranta, de aceea arsenalul dotarilor de acest gen nu putea lipsi nici de pe XC90. garzii la sol.
SUV-ul beneficiaza de ajutorul unor sisteme banale cum sunt ABS-ul si ESP-ul dar si de asistenta unora mai complexe cum sunt: sistemul de protectie impotriva rasturnarii (ROPS), sistemul de protectie impotriva coliziunilor din spate (WHIPS), sistem de protectie pentru pietoni, sistem pentru mentinerea constanta aAirbagurile laterale, frontale si cortina, volanul cu coloana deformabila si siguranta pentru copii la usile din spate completeaza arsenalul de dotari de siguranta.
Cuplu impresionant si un diesel care te ajuta
Sa trecem insa si la motorizarea SUV-ului testat de noi, un diesel cu cinci cilindri si 20 de valve, cu o capacitate cilindrica de 2400 de cmc. Puterea totala oferita de turbodiesel-ul suedez este de 185 de cai putere insa cuplul motor atinge o cota impresionanta de 400 Nm la 2750 de turatii. Resursele sunt suficiente pentru un SUV care cantareste doua tone si 80 de kilograme, cuplul motor fiind detaliul care face diferenta, comparativ cu mai potentele versiuni pe benzina.
Motorul D5 este cuplat la o transmisie automata cu sase rapoarte care se descurca foarte bine cu ceea ce tu ar fi trebuit sa faci in mod normal. Cutia simte atunci cand ai nevoie de putere si retrogradeaza rapid straduindu-se in acelasi timp sa pastreze un consum scazut in traficul aglomerat.
Chiar si asa valorile consumului depasesc valorile anuntate de constructorul suedez. In mediul extraurban, in conditiile in care acul vitezometrului nu urca mai sus de 130 de km/h iar motorul nu este fortat, consumul indica o valoarea de 8.8 litri la 100 de kilometri. In mediul urban insa, in special in Bucuresti, consumul sare de valoarea de 10 litri la 100 de kilometri, cu un litru peste ceea ce anunta oficial constructorul.
Cutia de viteze automata se dovedeste foarte utila pe teren accidentat unde garda la sol foarte mare, de aproximativ 22 de centimetri si cuplul motor impresionant sunt principalele atu-uri ale soferului. Practic, Volvo XC90 poate face fata cu usurinta unor terenuri accidentate de dificultate mica, poate traversa vaduri cu apa, adanci de pana la 30 de centimetri, si poate aborda vai nu foarte abrupte. Noroiul sau zapada, precum si orice alt tip de suprafata fara prea mare aderenta nu pun in dificultate SUV-ul suedez. Totusi exagerarile sau abuzurile nu sunt indicate, XC90 fiind un vehicul destinat asfaltului.
Performantele lui XC90, echipat cu motorul de 2.4 litri diesel sunt acceptabile si ii vor satisface probabil pe cei mai putin pretentiosi: o acceleratie de la 0 la 100 de km/h in 11.5 secunde si o viteza maxima de 190 km/h (pentru versiunea echipata cu cutia automata Geartronic).
Pretul de la care porneste SUV-ul suedez la noi in tara este de 42.721 euro cu TVA inclus, versiunea de top echipata cu motor V8 si cel mai bogat pachet de accesorii ajungand insa chiar si la 70.224 euro cu TVA.
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din new_drivetest
-
Hyundai Veracruz isi propune sa se bata cu mai-marii segmentului SUV-urilor cu gabarit ridicat. Veste buna este ca modelul coreean reuseste sa intre in lupta. Ramane de vazut cate runde castiga. (04.12)
-
Islanda este o tara a contrastelor. Volkswagen Golf este un model ale carui generatii difera in extrem de putine privinte. Este si cazul celei de-a sasea generatii. (22.11)
-
Noul Renault Megane reuseste sa intre in segmentul compact cu un avantaj care pana nu demult parea imposibil pentru Renault: designul. Razboiul cu Golf si Focus se ascute. (19.11)
- Noul Opel Frontera poate fi comandat în România: start de la 22.400 euro
- Noul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 km
- Noul Hyundai Elantra N TCR Edition: versiune inspirată de cursele de turisme
- Prețuri noua Skoda Elroq în România: start de la 35.000 euro
- Primele imagini cu un nou SUV coupe electric DS: promite autonomie de 750 km
Comentarii (0)