Începutul unei noi ere: Tesla a produs primul exemplar Model 3

de Cornel Șocariciu
Luni, 10.07.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Primul exemplar Tesla Model 3 a ieșit pe poarta fabricii din Fremont și îi aparține lui Elon Musk. Americanii vor livra primele 30 de exemplare pe 28 iulie, urmând ca în august, numărul să crească la 100 de unități.

La începutul săptămânii trecute v-am anunțat că Tesla o să prezinte în weekend primul exemplar Model 3 de serie. Iar Elon Musk s-a ținut de promisiune.

Acesta a publicat pe contul său de Twitter o imagine cu noul Model 3. Mașina a ieșit pe poarta uzinei din Fremont și îi aparținea lui Ire Ehrenpreis, membru în conducerea Tesla. Doar că Ehrenpreis s-a gândit să-i facă un cadou lui Musk cu ocazia împlinirii celor 46 de ani. Astfel, CEO-ul Tesla deține primul Tesla Roadster, primul Model X și primul Model 3.

Conform primelor informații, Tesla o să livreze primele 30 de exemplare Model 3 pe 28 iulie în cadrul unui eveniment special.

În luna august, compania americană ar urma să mai producă alte 100 de exemplare, urmând ca în septembrie, producția să ajungă la 1.500 de unități. În același timp, Musk vrea ca în viitorul apropiat, producția Model 3 să ajungă la 500.000 de exemplare anual.

Comentarii (1)

  • dragnea ftw
    prea mult crom... astept sa o vad facand liniute cu lambo..
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru