La 8 luni de la cererea formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru intrarea în faliment a celor de la Astra Asigurări, Curtea de Apel Bucureşti a dat la sfârşitul acestei săptămâni sentinţa finală.
Astfel, după ce Tribunalul Bucureşti a fost de acord cu cererea ASF, iar Astra a făcut apel la decizie, Curtea de Apel a stabilit că cererea companiei de asigurări nu este întemeiată. Decizia de intrare în faliment a Curţii de Apel este definitivă, astfel că cei 30.000 de păgubiţi care au depus deja cerere de rambursare a plăţilor vor începe să-şi primească banii înapoi. Sumele vor fi acordate de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), care dispune de fonduri de circa 700 de milioane de lei.
Clienţii Astra Asigurări care nu au formulat încă cereri de plată mai pot face acest lucru până cel puţin în 23 mai, iar acest termen ar putea fi de asemenea prelungit. Până în prezent, FGA a deschis 6.000 de dosare noi de daună şi a primit de la Astra alte 60.000 de dosare.
Potrivit legilor actuale, clienţii au posibilitatea să formuleze cereri de plată pentru dosarele deja deschise până la împlinirea a 90 de zile de la declararea că definitivă a stării de faliment la Astra, adică până la sfârşitul lunii iuilie.
Via Profit
Comentarii (1)