Volkswagen a rechemat în service până în prezent doar 800.000 de unităţi dintre cele 8.5 milioane de maşini afectate de scandalul Dieselgate în Europa.
Iată însă că producătorul a primit în cele din urmă acordul Autorităţii de Transport din Germania (KBA) de a rechema în service modelele Volkswagen Passat, CC şi Eos dotate cu motor diesel de 2.0 litri din familia EA 189. În total este vorba despre încă 800.000 de unităţi, iar programul de rechemare în service va fi anunţat în curând de Volkswagen.
Germanii începuseră iniţial recall-urile pentru Passat în luna februarie, însă programul a fost oprit de KBA din cauza temerilor că rezolvarea emisiilor ar fi condus la creşterea consumului de carburant. Volkswagen afirmă că noul update nu va avea niciun impact în această privinţă şi nici în ceea ce priveşte performanţa sau nivelul de zgomot al maşinilor.
Volkswagen anticipează că alte modele cu acelaşi motor vor primi acordul pentru update în viitorul foarte apropiat, însă în acelaşi timp a amânat deja update-urile software pentru modelele cu motoare de 1.2 litri, programate iniţial să înceapă cel târziu în luna iunie.
Via Automotive News
Comentarii (1)