Autoritățile au anunțat în luna decembrie că vor inaugura peste 150 de kilometri de autostradă în 2018, însă după numai două luni planurile de pe hârtie nu mai corespund cu realitatea din teren.
În urmă cu o lună, presa a relatat că lotul 3 al Autostrăzii Sebeș-Turda este finalizat, dar nu poate fi deschis circulației, întrucât există zone în care lățimea benzilor de circulație este de numai 2 metri și altele în care asfaltul este foarte alunecos.
În plus, autoritățile au rectificat lista de autostrăzi planificate pentru deschidere prin eliminarea lotului 3 al autostrăzii Lugoj - Deva. Acesta are 21 de kilometri și era cel mai lung tronson de autostradă care trebuia inaugurat în 2018, însă anul trecut au apărut o serie de probleme tehnice, iar în prezent lucrările sunt finalizate în proporție de aproape 80%.
În schimb, pe listă și-a făcut apariția lotul 4 al aceleași autostrăzi, cu o lungime de 22 de kilometri, care în prezent are un grad de execuție de 71%.
Pe lângă acesta, planurile autorităților prevăd inaugurarea loturilor 3 și 4 ale autostrăzii Sebeș - Turda din cadrul A1 cu o lungime totală de 43.2 km, dar și a loturilor 1 și 2 de pe segmentul Târgu Mureș - Ogra al autostrăzii A3 (circa 14 km).Via Economica
1. Pui ministrii ai transporturilor dupa cum te taie capul
2. Schimbi ministri in pasul 1 cat de des poti
3. Aplici durere in f**d fara masura.
Spor la construit, ne e graba...