În ultimele săptămâni, Mercedes-Benz a publicat o serie de informaţii cu linguriţa despre noua generaţie Clasa E, care va sosi în România în luna aprilie a acestui an.
Astfel, am putut vedea încă de acum o săptămână că noul Clasa E pierde din personalitate şi din individualism în favoarea unei armonizări estetice la nivelul gamei de modele. De fapt, "armonizare" s-ar putea să fie un termen uşor cam blând pentru rezultatul final al operaţiunii care aduce la un numitor comun din punct de vedere estetic modelele de bază ale mărcii. Clasa C, Clasa E şi Clasa S seamănă acum între ele ca picăturile de apă, diferenţele fiind realizate mai degrabă la nivel de detalii decât la nivelul personalităţii.
Blocurile optice au, astfel, un aspect mai mult decât familiar, iar stopurile par şi ele preluate de la fratele mai mic sau mai mare, în funcţie de reperele pe care vi le luaţi. La o privire mai atentă, observăm faptul că elemente din grilă şi construcţia barei frontale diferă între cele trei modele. În plus, jocul de lumini din faruri tinde să ne ofere un indiciu legat de construcţia dublă a farurilor clasice care s-au încetăţenit pe Clasă E încă de la lansarea modelului în formă să modernă (1993).
Automarket este prezent la Salonul Auto de la Detroit. Dacă vreţi să vedeţi poze live cu maşina, click aici.
O nouă generaţie de motoare diesel
Avem însă informaţii proaspete despre motoarele care vor acompania noul Mercedes C-Klasse. Astfel, Mercedes-Benz propune o nouă generaţie de motoare diesel, mai compacte, cu o lungime mai mică şi care, în ciuda faptului că în varianta de bază au doar 2 litri, oferă o putere de 195 CP şi un consum de 3.9 litri/100 km. Cel mai puternic diesel este în şase cilindri şi ajunge la o putere de 258 CP.Între timp, pasionaţii de unităţi pe benzină vor avea la dispoziţie în faza iniţială un motor în patru cilindri de 184 CP şi cuplu de 300 Nm, înainte de lansarea unor versiuni cu puteri cuprinse între 183-245 CP şi a unei variante cu şase cilindri care dezvoltă 333 CP. În plus, Mercedes-Benz va lansa şi un Clasa E hibrid plug-in, acolo unde un motor electric cu autonomie de 30 de kilometri este amplasat alături de o unitate tradiţională pe benzină pentru a oferi o putere totală de 279 CP şi un cuplu de 600 Nm. Toate versiunile sunt echipate din standard cu cutie de viteze automată 9G-Tronic cu 9 trepte.
Iată şi lista principalelor motorizări şi performanţele acestora:
Versiune
|
Capacitate
(l) |
Putere
(CP) |
Cuplu
(Nm) |
Viteza
0-100 km/h |
Consum mediu
(l/100 km) |
CO2
(g/km)
|
E 200
|
2.0
|
184
|
300
|
7.7 secunde
|
5.9
|
132
|
E 220 d
|
2.0
|
195
|
400
|
7.3 secunde
|
3.9
|
102
|
E 350 d
|
3.0
|
258
|
620
|
5.9 secunde
|
5.1
|
133
|
E 350 e
|
2.0
|
279
(205+82)
|
600
(350+360) |
6.2 secunde
|
2.1
|
49
|
Interior cu display-uri impresionante și tehnologie de vârf
Trecem însă peste subiectul estetic și motoare și ajungem la interior, acolo unde noul Clasa E reușește să ofere unul dintre cele mai inspirate și spectaculoase cockpit-uri din industria auto de astăzi.
Punctul de referință din interiorul noului Mercedes-Benz Clasa E este reprezentat de display-ul dual care acoperă atât zona ceasurilor de bord, cât și cea ecranului central clasic.
De această dată, însă, Mercedes unește cele două zone într-un panou hi-tech care impresionează prin dimensiuni și, spun reprezentanții mărcii germane, prin calitatea și soluțiile grafice. Soluția este însă valabilă doar pe versiunile de top ale noului Clasa E, varianta de bază urmând să ofere un compromis între forma din fotografii a bordului și apariția unor display-uri de dimensiuni vizibil reduse care scad din spectaculozitatea interiorului.Fiecare dintre cele două display-uri are o diagonală de 31.2 centimetri (12.3 inch) și o rezoluție de 1920x720 pixeli care acoperă toate nevoie de calitate grafică ale epocii tehnologice prin care trecem. Cel din fața șoferului, care înlocuiește practic instrumentarul de bord, poate fi personalizat după gusturile acestuia prin trei "stări": Classic, Sport și Progressive.
Soluția impresionantului panou digital de bord va fi inclusă în lista de opționale ale lui E-Klasse, care în versiunea de bază va avea o versiune simplificată: display de 17.8 centimetri în zona ceasurilor de bord și ecran central cu diagonala de 21.3 centimetri și cu o rezoluție ceva mai modestă, de 960x540 pixeli.
"Display-ul poate fi iluminat din spate pe timp de noapte prin luminile ambientale LED multicolore (64 de nuanțe în total), întregul cockpit dând impresia că plutește în aer", notează Mercedes-Benz în comunicatul oficial.
Volan cu suprafețe touch
Dacă BMW a prezentat pe noua generație a lui Seria 7 o inovație absolută, controlul prin gesturi al sistemului multimedia, Mercedes nu se lasă mai prejos și vine cu o altă premieră în industria auto: volanul care în loc de butoane integrează suprafețe touch prin care șoferul comandă funcțiile sistemului multimedia. Nemții spun că e vorba de suprafețe vitrate asemănătoare celor de pe telefoanele mobile, acestea oferind posibilitatea integrării unor gesturi devenite deja clasice, precum swipe sau pinch.
Până să vedem pe viu cum funcționează noile suprafețe sensibile la atingere pe volanul lui Clasa E, aflăm că noul model plusează cu un touchpad montat pe consola centrală. Nu e vreo noutate în gamă, pentru că Mercedes oferă așa ceva chiar și pe C-Klasse, iar apariția sa este umbrită cumva de celelalte noutăți majore.
Deși nu putem să le pipăim în fotografii, materialele din noul Clasa E sunt, spun cei de la Mercedes, alese pe sprânceană pentru a fi pe placul clienților acestui tip de mașină. Avem metal și lemn cu texturi moderne, avem piele care acoperă pe versiunile superioare chiar și ușile. Nuanțele alese de Mercedes-Benz sunt bazate pe diferite variante de maro și crem. La prima vedere, interiorul exprimă multă eleganță contemporană, însă nu suntem convinși că soluția piano black prezentă pe întreaga consolă centrală și pe uși în unele fotografii din setul oficial este una foarte inspirată în condițiile în care știm că aceste suprafețe sunt foarte pretențioase la nivelul întreținerii.
Scaunele sunt diferite în funcție de nivelul ales de client. Dacă în versiunea de bază vor fi disponibile unele cu tapițerie textilă, liniile Avantgarde, AMG și Exclusive oferă scaune din piele construite special pentru a le oferi pasagerilor confortul care a caracterizat marca din Stuttgart de-a lungul istoriei.
Tehnologie de vârf la interior și exterior
Avem câteva informații și despre sistemul audio: semnat de Burmester în versiunea sa de top și botezat High-End 3D Surround Sound System, acesta oferă o experiență audio care implică 23 de difuzoare, dintre care patru sunt integrate și "ascunse" în plafon. Mercedes spune că efectul final este asemănător celui dintr-o sală de concerte și, analizând sistemul asemănător de pe S-Klasse, nu putem decât să-i credem pe cuvânt pe inginerii mărcii germane.
Ajungem și în zona exteriorului, acolo unde Mercedes-Benz ne face cunoștință pe repede-înainte cu noile blocuri optice ale lui E-Klasse.
Așa cum era de așteptat, acestea reinterpretează motivul farurilor duble atât de caracteristice acestui model în formatul liniilor prezente pe gama recentă de modele Mercedes-Benz. Avem, astfel, două "sprâncene" LED care domină blocul optic. Farurile Multibeam LED pot fi comandate opțional, acestea utilizând 84 de elemente LED controlate și oprite automat de creierul care citește informațiile care vin de la camerele exterioare astfel încât experiența de noapte la volanului lui E-Klasse să fie una cât mai apropiată de cea din timpul zilei fără ca acest lucru să-i afecteze pe ceilalți participanți la trafic.
Mercedes ne oferă câteva informații despre un nou sistem de siguranță activă care duce mai departe sistemul de avertizare în unghiul mort (Blind Spot Assist, apărut pe modelele mărcii în 2007) și versiunea activă a acestuia (Active Blind Spot Assist, apărut în 2010). Noul Active Lane Change Assist este construit astfel încât să elimine potențialele accidente care au loc la schimbarea benzii, despre care Mercedes susține că adună 15% din totalul accidentelor din trafic în Germania.
Cum funcționează? În momentul în care șoferul vrea să schimbe banda de rulare pe autostradă, semnalizează timp de două secunde, iar mașina își folosește senzorii, radarele și camerel pentru a trece pe banda adiacentă. Sistemul funcționează între 80 și 180 km/h și oprește manevra dacă banda consecutivă nu e liberă sau dacă marcajele nu sunt clare pe șosea. Active Lane Change Assist a primit deja aprobarea provizorie din partea autorităților germane, în timp ce aprobarea europeană este în curs de activare.
Lansare în România: primăvara lui 2016
Premiera europeană urmează să aibă loc la Salonul Auto de la Geneva, în luna martie. Ulterior, mașina va putea fi comandată pe toate piețele, implicit în România.
Si-au dat si ei seama ca pierd clienti si toti se indreapta spre Audi si BMW. Acum e posibil sa aiba mai mult succes cu noile motoare fara acel 0.2....
Ideea cu scaderea cilindreei, daca o fi adevarata, este data de componentele pt motor care, in general, au aceiasi furnizori, si ca re le pot oferi un pret mai scazut pt ca ei fac pt mai multe companii(VAG, BMW etc).
Loc Constructor Vanzari 2015 Crestere
1 BMW 1.905.234 5.2%
2 Mercedes 1.871.511 13%
3 Audi 1.803.250 3.6%
exteriorul nu mai are personalitate,
dar cel mai mult ma deranjeaza motorizarile, mai ales pe benzina, mi se pare depasit, poate e doar o eroare in articol sau poate mai urmeaza sa introduca si alte motorizari.