În căutarea soluțiilor: Renault și Fiat-Chrysler vor să reia discuțiile privind fuziunea, dar au nevoie de aprobarea Nissan

de Paul Cosma
Luni, 10.06.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Renault și Fiat-Chrysler caută soluții pentru reluarea discuțiilor privind fuziunea, însă trebuie să obțină acordul celor de la Nissan, potrivit unor surse din cadrul companiilor.

Săptămâna trecută, Fiat-Chrysler a decis să retragă oferta de fuziune cu Grupul Renault după ce statul francez a solicitat o nouă amânare a unei decizii în speranța de a-i convinge pe partenerii de Alianță de la Nissan să accepte colaborarea.

Potrivit unor surse citate de Reuters, cele două entități caută acum soluții pentru reluarea discuțiilor pe marginea fuziunii, însă trebuie să primească “undă verde” de la Nissan.

Japonezii urmează să ceară Renault o reducere semnificativă a participației sale la Nissan, în schimbul susținerii fuziunii, conform unor surse apropiate situației.

Discuțiile inițiale au avut în centrul atenției statul francez, cel mai puternic acționar al Grupului Renault cu 15% dintre acțiuni.

Autoritățile franceze au avut patru cerințe în cazul unei fuziuni: să își păstreze aceeași influență în privința deciziilor, să nu fie pierdut niciun loc de muncă la uzinele din Franța, să participe la un proiect european cu Germania pentru construcția unei uzine pentru baterii pentru mașini electrice și să obțină acordul partenerilor de Alianță de la Nissan pentru fuziune.

Via Reuters

Comentarii (1)

  • Toata aceasta telenovela demonstreaza ca influenta lui Nissan asupra lui Renault, e f serioasa. Iar daca aceste influente nu sunt respectata, Renault poate avea probleme. Interesanta... alianta!
    5 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru