Îmbunătățiri pentru Volkswagen ID.4 și ID.5 în Europa: autonomie mai mare

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 11.10.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Constructorul german de automobile anunță o serie de îmbunătățiri pentru modelele cu zero emisii ID.4 și ID.5 în Europa. Printre altele, vorbim de o putere mărită, dar și de o autonomie mai mare.

Recent, Audi Q4 e-tron și Skoda Enyaq vRS au primit o serie de îmbunătățiri. Acum a venit rândul modelelor cu zero emisii Volkswagen ID.4 și ID.5 să fie revizuite, pentru a menține interesul clienților.

Versiunile echipate cu bateria de 58 kWh pot fi acum încărcate la stații rapide cu până la 115 kW (110 kW înainte). De asemenea, versiunea RWD Long-Range a primit o baterie îmbunătățită de 77 kWh, un motor electric mai eficient și poate fi încărcată cu până la 175 kW.

În consecință, ID.4 Pro are acum o autonomie de 550 kilometri, cu 17 kilometri mai mult decât înainte. De asemenea, ID.5 poate parcurge până la 556 kilometri cu o singură încărcare (+11 km).

MAI MULTĂ PUTERE

Motorul electric, montat pe puntea spate, oferă acum 286 CP (+82 CP) și 545 Nm (+235 Nm). Volkswagen ID.4 Pro 4Motion oferă acum 21 de cai putere în plus.

Indiferent de versiunea aleasă, ID.4 Pro și ID.5 Pro pot atinge acum o viteză maximă de 180 km/h, cu 20 km/h mai mult decât înainte.

La rândul lor, versiunile de performanță GTX dispun acum de 340 CP (+41 CP).

Așadar, suta de kilometri pe oră este atinsă acum în 5.4 secunde (-0.9 secunde). Viteza maximă rămâne limitată la 180 km/h.

Nu în ultimul rând, Volkswagen ID.4 și ID.5 au primit un sistem multimedia revizuit, cu ecran de 12.9 inch în standard. Sistemul are un meniu nou, este mai intuitiv, dar și răspunde mai repede la comenzi.

Instrumentarul de bord digital și Head-up Display-ul cu realitate augmentată au fost, la rândul lor, îmbunătățite. Lista cu dotări opționale include acum un sistem audio Harman Kardon cu 10 incinte și o putere de 480W.

Versiunile îmbunătățite ale lui Volkswagen ID.4 și ID.5 sunt deja disponibile pentru pre-comandă în Europa. Pe piața din Germania, prețurile pornesc de la 40.335 de euro.

via Carscoops

Comentarii (13)

  • imbunatatiri binevenite si substantiale. plusul de putere oferit e consistent. la 40.335 euro primesti acum o masina la care cu greu mai poti gasi ceva de reprosat, chiar si in cazul variantei de baza. dominatia tesla nu stiu cat va mai rezista in conditiile astea. vw n-a pornit cu dreptul in domeniul masinilor electrice, dar vad ca nu se lasa si recupereaza pe parcurs. de apreciat!!
    5 16
  • :)))
    Esti amuzant! Ai facut macar o comparatie pe cifre intre varianta asta imbunatatita si Model Y? Cu toate imbunatatirile lor lansate acum in final de 2023, tot nu se apropie de performantele lui model y, care e lansat de mai bine de 2 ani. Nici nu mai vorbim de diferentele de pret dintre cele 2.
    13 4
  • Too little too late, astia de la VW si-au dat in cap pana si cu masinile din grupul lor, adica Cupra si Skoda par variante mai bune decat tancurile astea doua cu interior horror.

    Cine ar fi crezut ca Dieselgate va avea repercusiuni pe durata asa de lunga, mi se pare ca de atunci VW merge cu frana de mana trasa.
    10 3
  • Id urile in China au picat in ”cap” datorita softurilor cu probleme!
    6 3
  • Uitati ce zice tipu asta, si e mare fan electrice:

    https://www.youtube.com/watch?v=HM1i5o7UDQY
    3 0
  • Trilulilu
    Aceleași îmbunătățiri pe care le-a adus si skoda la modelele lor. Copy/paste.
    0 2
  • Ciudat… nu? Devreme ce si pentru Tesla scad vânzările (de aceea au făcut din nou reduceri in SUA plus aburelile cu retehnologizarea)… afirmația ca Tesla bate WV este puțin scoasă din context. Toți se bat pe o felie prea mică (ca si număr clienti). Toate Electricele ar trebui sa fie pe creștere si sa nu fie stres pe următorii 4 ani, cel puțin cele care au prețuri competitive (in măsura in care acest lucru poate fi afirmat). Mai mult in următorul video se pune in discuție politica de subvenții din China… din nou “ciudat” exact asta am afirmat zilele trecute. China face dumping si nu va funcționa. Segmentul de piața care poate folosii o electrică este prea mic si lucrurile se agravează pe sfârșit de 2023 exact cum am bănuit la începutul anului când unii erau umezi tot la cum se vând Electricele ca pâinea calda. Poi ca si pâinea calda care se răcește destul de repede au si scăzut.
    Ce se mai omite este progresul foarte lent pentru creșterea producției de electricitate verde. Sunt probleme grave in zona respectiva. In continuare folosim energie poluanta pentru celelalte nevoi de baza, gaz sa ne încălzim etc…. ori unii au orbul găinii ori nu pot sa înțeleagă minciuna si abureala in toată treaba asta. Cred ca electrificarea auto face mult mai mult rău decât bine in felul in care se dezvolta in momentul de față. Vom vedea in cele câteva luni rămase din anul acesta dacă ce am bănuit se va întâmpla… chiar sper să greșesc.
    7 8
  • TaDaIi
    Preturile sunt peste ce trebuie la gama VAG.
    Id3 s-a lansat la 30.000 si acum pretul corect de vanzare trebuia sa fie de la 25.000.
    Astfel ca id.4 ca pret corect sa fie de la 30.000, nicidecum 40.000
    Tinem cont ca astea sunt versiunile de baza cu dotari entry level.
    Ca sa aiba sanse, cu dotari egale cu o tesla echivalenta, un vw ar trebui sa fie vandut, repet cu dotartile egale, cu 15-20% mai ieftin.
    VW a crescut preturile masiv pe baza lui TDI.
    Fara TDI, VW e pilaf, si drept urmare se vede. Soft dezastru, performante la fel, eficienta iar slaba.
    8 0
  • Dutz "noaptea NU bate vântul"
    Tesla e în faliment, mi-a zis mie un delfin.
    9 6
  • Seriff
    @23:05 in faliment nu e, in declin da.
    Pe mine inca ma mira faptul ca voi eco pensatii tot sperati sa fie Tesla pe primul loc la vanzari si termicele sa nu le mai cumpere nimeni, nu se va intampla niciodata asta, voi traiti cu speranta.
    2 5
  • She riff
    In declin, ai mare dreptate, esti un analist de top:
    https://www.autocar.co.uk/car-news/new-cars/best-selling-cars-europe-2023
    Pana la vremea asta se pare ca in europa, tot model y e cea mai vanduta masina, de orice fel
    2 1
  • totusi nu pot sa inteleg de ce y si nu 3?
    de ce trok?!! de ce yaris cross, de ce duster?!!

    s-a umplut planeta de "fermieri"...
    0 0
  • Daca ai copil mic si vrei sa pleci intr-o vacanta la munte de cateva zile, de exemplu, ai sa vezi de ce prefera multa lume y in loc de 3. Portbagaj mai mare si deschidere de tip haion. Plus ca Y e mai lat cu vreo 7cm pe care ii vei sesiza cand te urci din 3 in y la interior.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru