ID.4 este unul dintre cele mai populare modele cu zero emisii din portofoliul Volkswagen. Clienții se vor bucura acum să afle că acesta a primit o serie de îmbunătățiri, inclusiv mai multă putere și o autonomie mai mare.
Concret, versiunea cu un singur motor electric și bateria de 82 kWh dezvoltă acum cu 82 de cai putere mai mult decât înainte, ceea ce înseamnă că oferă 286 de cai putere. Și versiunea cu două motoare electrice a fost îmbunătățită, astfel că dispune acum de 335 CP (+ 36 CP).
Reprezentanții companiei nu au precizat exact care este autonomia, dar au menționat că aceasta a crescut. Înainte de aceste îmbunătățiri, Volkswagen ID.4, echipat cu bateria de 82 kWh, putea parcurge 410 kilometri cu o singură încărcare.
Totodată, cei care optează pentru un ID.4 82 kWh vor primi un display central de 12.9 inch, scaune ventilate, sistem audio Harman Kardon și jante cu diametrul de 20 sau 21 de inch, în funcție de nivelul de echipare bifat.
Prețurile nu au fost anunțate.
via Carscoops
Am stat intr-un IQ4 si mi s-a parut un mare fail, mai ales pentru un producator cum e VW care stie sa faca interioare. Skoda si chiar si Cupra ii dau clasa fara probleme.
Mult piano black, plastice ieftine, scaune care pareau de Duster (cu sezut scurt si burete subtire), design anost.
Sa dai 50-60000 Euro pe o masina care la interior arata ca un Duster trebuie sa fii lovit la cap.
da acolo e concurenta la electrice
@DanG....efectul amenzilor. In ciuda unor optimisti ca VW a avut de unde plati, inca sufera
Atunci când ai 3 mașini într-o gamă și nu prea sunt așa populare, ele fiind electrice, e cam aiurea să pompezi fraze din astea.